Record național la ‘Uite Barza 2019’: șapte pui într-un singur cuib

vineri, 16 august 2019, 18:36
1 MIN
 Record național la ‘Uite Barza 2019’: șapte pui într-un singur cuib

Record absolut stabilit la numărătoarea berzelor din acest an. Ornitologii au descoperit, pentru prima dată cuib cu şapte pui de barză albă, potrivit unui comunicat de presă al Societății Ornitologice Române (SOR). Cuibul se află în satul Horodnic de Sus, din judeţul Suceava.

”Numărul record de pui a fost înregistrat de biologul Lucian Fasolă Mătăsaru. Berzele pot avea între 1 și 7 pui, dar este foarte greu pentru un cuplu să îi crească pe toți cu succes, părinții trebuie să aibă la dispoziție resurse foarte bogate de hrană pentru a-i crește pe toți. Până acum, în baza de date a SOR au mai existat cuiburi cu șase pui, dar acesta este primul cuib în care părinții reușesc să crească șapte. Astfel de cazuri sunt extrem extrem de rare și unul dintre ele a mai fost înregistrat anul trecut în Bulgaria”, se arată în comunicatul SOR.

b1.ro

Comentarii