Record: Peste 6000 de refugiați au cerut în 2020 azil în România

sâmbătă, 20 februarie 2021, 16:07
2 MIN
 Record: Peste 6000 de refugiați au cerut în 2020 azil în România

În 2020, în România, au fost depuse 6.138 de cereri de azil, în creștere cu 137% față de anul 2019. Cele mai multe cereri au fost înregistrate în Timișoara, București și Maramureș, iar cei mai mulți solicitanți de azil sunt din Afganistan, Siria și Irak, arată datele Inspectoratului General pentru Imigrări.

“Pe parcursul anului, depunerea cererilor de azil de către persoanele aflate în nevoie de protecție internațională a fost posibilă în orice moment al pandemiei de coronavirus.

Astfel, pe linia procesării cererilor și derulării procedurii de azil, în perioada de referință, au fost depuse 6.138 de cereri de acordare a unei forme de protecție internațională, în creștere cu 137% față de aceeași perioadă a anului 2019, depășind, totodată, cel mai mare număr de solicitări de protecție internațională adresate statului român – 4.820 de cereri de azil depuse în anul 2017.

Cele mai multe cereri au fost înregistrate la centrele regionale din Timișoara, București și Maramureș, iar cei mai mulți solicitanți de azil sunt din Afganistan (2384), Siria (1459) și Irak (416).

A fost asigurat accesul neîngrădit la procedura de azil și a fost respectat principiul nereturnării, toți solicitanții de azil și persoanele care au primit protecție internațională au beneficiat de documente de identitate și, după caz, documente de călătorie.

Analiza efectuată a reliefat faptul că, în această perioadă, polițiștii de imigrări au soluționat 2.480 de cereri de protecție internațională în etapă administrativă și, în 667 de cazuri, a fost acordată o formă de protecție, dintre care 251 le-a fost recunoscut statutul de refugiat, iar pentru 416 le-a fost acordată protecția subsidiară. De asemenea, au fost aprobate 103 cereri de reunificare a familiei, 19 au fost respinse, iar 88 se află în lucru.

Pe linia relocării refugiaților din țări terțe, în cadrul a două misiuni operative, au fost efectuate demersuri pentru asigurarea transferului în România, a 37 de persoane, de origine siriană, aflate provizoriu în Turcia. Activitățile desfășurate au încheiat angajamentele asumate de statul român, pentru perioada 2018-2019, privind transferul a 109 persoane aflate în nevoie de relocare din Iordania și Turcia.

Pandemia a avut un impact semnificativ și asupra operațiunilor derulate în Centrul de Tranzit în Regim de Urgență din Timișoara privind evacuarea și transferul refugiaților către o ţară de şedere permanentă. Astfel că, pe parcursul anului 142 de persoane au fost relocate către Suedia și Norvegia, pentru 43 au fost efectuate demersuri de prelungire a dreptului de ședere, iar pentru 90 s-a aprobat permisiunea de intrare în țara noastră în vederea relocării către alte state”, arată un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Comentarii