Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu va asista duminică la slujba de Paşte

vineri, 15 aprilie 2022, 08:16
1 MIN
 Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu va asista duminică la slujba de Paşte

Regina Elisabeta, care va sărbători săptămâna viitoare 96 de ani, va fi absentă de la slujba de Paşte, duminică. Ea nu a participat nici la Joia Sfântă, aşa cum a anunţat Palatul Buckingham.

Ea va fi reprezentată de prinţul Charles şi Camilla, la capela St. George de la Windsor, acolo unde Harry şi Meghan s-au căsătorit.

Regina nu a ratat această slujbă decât de patru ori, aminteşte The Telegraph, pe când era în vizită oficială în străinătate, în 1954 şi în 1970, şi la naşterea celor doi fii, Andrew şi Edward, în 1960 şi 1964.

Cea mai recentă apariţie a reginei a fost în 29 martie, la ceremonia care l-a omagiat pe prinţul Philip, soţul ei timp de mai mult de 73 de ani.

Suverana nu a intrat pe uşa principală la Abaţia Westminster, preferând să intre pe o uşă laterală, la braţul prinţului Andrew.

Regina a apărut marcată şi emoţionată. Sănătatea sa îi îngrijorează pe britanici, care vor celebra Jubileul de Platină în iunie.

Aflați amănunte de pe g4media.ro.

Comentarii