Respir cu plămânii tăi. Şi ai lor

„The human body is the best picture of the human soul.” (Corpul omului este cea mai bună imagine a sufletului uman.) Ludwig Wittgenstein

Eşti în mijlocul unei păduri dese, dar în care lumina intră prin locuri nebănuite. Rădăcinile se văd la fel de verzi ca şi ramurile care se întind puternice în toate direcţiile. Este o ţesătură de o complexitate fascinantă în lucrarea ei fără cusur. În orice direcţie priveşti ramuri noi apar ca nişte speranţe ancorate în cea mai adâncă sevă a fiinţei. La fel, fără oprire, alte ramuri sau chiar rădăcini se împuţinează cu demnitatea destinului împlinit deplin. Este o forfotă ordonată, un joc de dimensiuni cosmice care se petrece în spaţiul finit al extraordinarei populaţii de celule care ne defineşte până la cele mai fine detalii.

Ceea ce este ascuns mai adânc în înţelesul lucrurilor este că ne reglăm unul altuia bugetele corpurilor noastre – ne afectăm în mod măsurabil modul în care creierul nostru gestionează resursele corporale pe care le folosim în fiecare zi. Toată viaţa ta, şi scăpând complet conştientizării tale, faci depuneri în bugetul corpului altor persoane, precum şi retrageri, iar alţii fac acelaşi lucru pentru tine.

Poate cel mai evident loc în care poţi să vezi în ce mod profund eşti influenţat de ceilalţi şi îi influenţezi la rândul tău, este în felul în care creierul tău se schimbă în fiecare moment, pe parcursul fiecărei zile. Ca să îi spunem cumva, i-am spus plasticitate. Creierul tău îşi schimbă cablajul după fiecare experienţă nouă. În lumea lor microscopică, părţi ale neuronilor tăi se schimbă treptat în fiecare zi. Dendritele asemănătoare ramurilor devin mai stufoase, iar conexiunile neuronale asociate acestora devin mai eficiente. Încetul cu încetul, creierul tău devine tot mai fin reglat şi „croit” pe măsură ce interacţionezi cu ceilalţi din jurul tău.

Această rânduire reciprocă are efecte măsurabile. Când eşti cu cineva de care îţi pasă, respiraţia voastră se poate sincroniza, la fel ca şi bătăile inimilor voastre, indiferent dacă sunteţi într-o conversaţie obişnuită sau o ceartă aprinsă. Acest tip de conexiune fizică are loc între sugari şi îngrijitori, terapeuţi şi clienţi, chiar şi oameni care urmează un curs de yoga sau cântă în cor împreună.

Ajustăm, fără să avem de ales sau ceva de spus, bugetele corporale ale celuilalt prin acţiunile noastre. Dacă ridici vocea sau doar sprânceana, poţi afecta ceea ce se întâmplă în corpul altor persoane, cum ar fi ritmul cardiac sau substanţele chimice transportate în sângele lor. Dacă o persoană dragă suferă, poţi să scazi suferinţa doar ţinându-o de mână.

Trăieşte ca şi cum viaţa celor din jurul tău ar depinde de tine. Pentru că, ştii ce? Chiar depinde. Mult mai mult decât ai putea să conştientizezi vreodată.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi