Caută 
3 MIN
Şi ne întoarcem de unde am plecat!
Cu rădăcini sângerânde încă din decembrie 1989, moda cuplurilor salvatoare de neam şi ţară a avut suişuri şi coborâşuri importante în ultimul sfert de secol. Totuşi, perechea preşedinte – premier a deţinut de la început un “ce” al ei, greu de definit, care i-a făcut pe (tele)spectatori să se concentreze mai mult la personaje decât la piesa jucată.
Primul tandem, şi cel mai catastrofal pentru România postdecembristă, a fost reprezentat de Ion Iliescu şi Petru Roman, din partea Frontului Salvării Naţionale. Revoluţionari de operetă, cei doi au cucerit rapid inimile românilor telenovelişti, cu toţii adânc impresionaţi de eroismul lor fotogenic.
Istoria a făcut pe urmă un salt important şi, abia în anul 2000, s-a mai vorbit cu seriozitate de un nou tandem: Mugur Isărescu – Theodor Stolojan, din partea forţelor de dreapta. Deşi formula nu suna rău, electoratul a preferat o pereche de stânga: (acelaşi) Ion Iliescu – Adrian Năstase, primul devenind şef al statului, pentru a patra oară, după o luptă (abil regizată de către ştim noi cine) cu “tribunul” Corneliu Vadim Tudor.
Au trecut de atunci 14 ani şi iată că discutăm din nou aplicat despre tandemuri. (Episodul lacrimogen Stolojan – Băsescu din 2004 a fost unul retras de pe piaţă!) Acum, noutatea e dată de faptul că sunt luate în calcul şi cele mai mai bizare asocieri de nume, dar nu pentru că am devenit noi mai imaginativi sau mai toleranţi, ci pentru că, la finele lui 2014, e foarte posibil să se întâmple absolut orice.
Perechile (preşedinte – premier, nota bene!) de genul Ponta – Băsescu, Boc – Băsescu, Udrea – Băsescu, Antonescu – Băsescu, Ponta – Antonescu, Iohannis – Băsescu, Tăriceanu – Tăriceanu (cu fostul liberal în rol dublu, că se pricepe!) etc., deşi par comice la prima vedere devin mai degrabă tragice la o analiză suficient de atentă.
Şi situaţia este tragică pentru că majoritatea acestor formule, şi îndeosebi (de)zbaterile din jurul lor, dezvăluie multe dintre cele ce oamenii politici tot încearcă să ne ascundă de un sfert de secol: lipsa soluţiilor, înlocuirea unor proiecte cu nişte nume, necontenita rotaţie a cadrelor incompetente, permanentizarea aceloraşi structuri de putere, manipularea electoratului, rescrierea trecutului, compromisul duhnitor şi frăţia trădătorilor.
Într-un fel foarte vizibil, aproape fiecare tandem de mai sus reface cuplul primordial Iliescu – Roman, cel dintâi născător al României de azi. În urmă cu 25 de ani, cei doi nu au salvat ţara, ci comuniştii, nu au salvat neamul, ci securitatea, şi nu au salvat economia naţională, ci lenea, hoţia şi corupţia generalizată.
Oare pe cine vor să salveze cei de azi?
Îți recomandăm
