Rezultate penibile la concursul pentru şefia vămilor din Iaşi: Nota 1, greu de obţinut

marți, 26 iulie 2022, 09:44
2 MIN
 Rezultate penibile la concursul pentru şefia vămilor din Iaşi: Nota 1, greu de obţinut

Candidații care au râvnit pentru un loc de muncă “călduț” la stat, la Vămile din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași, dar și cei care lucrează deja în sistem – în frunte cu actuali șefi – au căzut pe capete la concursul organizat pentru posturile libere de conducere și execuție scoase recent la concurs. 

La proba scrisă, susținută ieri, o parte dintre candidații la funcțiile de conducere   nici nu s-au mai prezentat, iar cei prezenți au fost respinși din cauza rezultatelor extrem de slabe pe care le-au obținut.

Posturile au fost scoase la concurs odată cu preluarea structurilor vamale din ţară de către Autoritatea Vamală Română, care a scos vămile din administrarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Regionala Moldovei are în subordine vămile județelor Bacău, Neamț, Vaslui, Iași, Botoșani și Suceava.

Spre exemplu, pentru vama Albița s-au înscris 4 persoane la concurs, care au obținut punctaje echivalente notelor 4.7, 3.5 şi 1.3, în timp ce la vama Stânca-Costești cei doi candidați înscriși au obținut 1.2 şi 3. Pentru vama de interior Bacău candidatul a primit nota 3. Pentru funcția de șef de vamă la Sculeni au aplicat trei candidați, notele primite de ei fiind de 2.2, 1.9 şi 0.6.

Punctajele mediocre au fost puse de către aspiranții la funcțiile de șefi pe seama dificultății subiectelor, în ciuda faptului că unii sunt angajați cu ștate vechi ai instituției și se presupune că ar trebui să fie la zi cu legislația în domeniu. De altfel, și Marius Costache, care a fost pus în luna martie a acestui an la conducerea Direcției Regionale Vamale Iași în locul lui Dănuț Bolohan, “a picat cu brio” examenul, el tânjind după funcția de șef peste Vama Albița, deși are acolo asigurat postul de director adjunct, unde se va putea întoarce dacă va fi înlăturat de la șefia Regionalei Vamale Iași.

Nu e de mirare că funcțiile de conducere sunt cel mai vânate, fiind plătite regește. Marius Costache a declarat venituri anuale de 101.000 de lei în anul 2020 pentru funcţia de şef adjunct Birou Vamal Albiţa, adică aproape 8.450 de lei pe lună, potrivit declaraţiei de avere şi interese personale completată în luna mai 2021. Veniturile pe anul 2021 s-au ridicat la 94.000 de lei, însă documentul a fost completat la 30 de zile de la numire (sfârșitul lunii aprilie), așadar este posibil ca suma anuală obținută să fie mai mare. Ca expert vamal în cadrul Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM) a mai încasat anul trecut venituri de 29.700 de euro. Dacă „averea” lui Costache era de aproape 65.000 de euro și 31.000 de lei în 2020, anul trecut în conturi erau economii de aproape 87.000 de euro și 31.000 de lei, potrivit documentului oficial. 

 VEZI AICI NOTELE.

 

Comentarii