Şapte proiecte votate în unanimitate într-o şedinţă extraordinară a CJ Iași

sâmbătă, 13 martie 2021, 02:56
1 MIN
 Şapte proiecte votate în unanimitate într-o şedinţă extraordinară a CJ Iași

Întrunirea de ieri a consilierilor judeţeni a debutat cu „înrolarea“ unui nou membru: Gabriel Pristăviţa a depus jurământul în mandatul lăsat vacant de colegul său de la PNL Liviu Bulgaru. Dintre cele şapte proiecte aflate pe ordinea de zi, trei se referă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria“.

Astfel, aleşii au fost de acord cu înfiinţarea Secţiei de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, cu 30 paturi, care va înlocui compartimentul de specialitate care funcţiona în cadrul Secţiei pediatrie cronici. În medie, 160 de pacienţi sunt trataţi la „Sf. Maria“ pentru arsuri de grade diferite. De asemenea, linia de gardă în această specialitate devine linie de gardă continuă. Totodată, se înfiinţează noi specialităţi la Ambulatoriul integrat al spitalului: diabet zaharat, nutriţie boli metabolice, neurochirurgie, oncologie, urologie, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, endocrinologie, dermatovenerologie. Structura de personal a spitalului se va modifca de la 1.610 posturi la 1.658.

Aleşii judeţului au mai votat alocarea de fonduri pentru documentaţia necesară extinderii şi dotării Unităţii Funcţionale Regionale de Urgenţă în cadrul Spitalului pentru Copii, precum şi pentru finalizarea lucrărilor de la Staţia de Sortare şi Staţia de Tratare Mecano-Biologică Ţuţora.

Comentarii