Șapte transplanturi în șase zile. La Parhon se lucrează în ritm alert

joi, 02 iunie 2022, 23:11
3 MIN
 Șapte transplanturi în șase zile. La Parhon se lucrează în ritm alert

Activitatea de la Spitalul „Parhon” a fost remarcată de Royal College of Physicians din Londra

Activitatea de transplant renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi a fost una neîntreruptă inclusiv în timpul pandemiei. Dacă în ediţiile anterioare „Ziarul de Iaşi” vă prezenta faptul că din 2020 şi până în urmă cu câteva luni activitatea din Clinica de Urologie a unităţii medicale a fost influenţată de pandemia de COVID-19 (VEZI AICI), în cazul transplanturilor trendul a fost unul pozitiv. „La transplanturi, activitatea a fost mai intensă, ca şi cum nu ar fi fost pandemie. Centrul nostru a preluat cazuri care nu erau preluate de alte centre din ţară, Cluj sau Bucureşti. Acum când terminăm un transplant, ne gândim că urmează imediat altul”, spun urologii ieşeni care fac parte din echipă.

Singura clinică din Moldova care face transplant de rinichi a avut în ultimii doi ani un număr mai mare de transplanturi decât în perioada dinaintea pandemiei. Deja în primele luni ale acestui an au fost făcute peste 20 de transplanturi, în condiţiile în care în anii anteriori pe durata unui an întreg erau făcute aproximativ 30. Medicii urologi care se ocupă de prelevarea şi implantarea efectivă a organelor spun că au fost momente în care la Iaşi erau preluate cazuri din alte zone ale ţării, pentru că celelalte centre de la Cluj şi Bucureşti nu au făcut transplanturi o perioadă în contextul pandemiei COVID-19. „Probabil au considerat că era prea riscant. Şi la noi activitatea a fost cu restriciţii, dar transplanturi s-au făcut. Pacienţii erau izolaţi bine, circuitele foarte bine stabilite”, a spus dr. Daniel Andone, medic specialist urolog care face parte din echipă. Medicii spun că astfel au reuşit şi să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai aproape de normalitate. „Era testată toată echipa de transplant, ceea ce înseamnă un număr impresionant, dar tocmai ca să nu se îmbolnăvească pacientul transplantat care este şi imunosupresat. Urologia realizează transplantul propriu zis, dar e nevoie şi de pregătirea pacienţilor, supravegherea post-operatorie, iar asta o fac colegii noştri de la Nefrologie”, a precizat dr. Radu Costache, medic primar urolog, şef al Secţiei de Urologie şi Transplant Renal.

Şapte transplanturi în doar şase zile

Un exemplu în acest sens este chiar din luna aprilie a acestui an când în decurs de şapte zile au fost făcute cinci transplanturi de rinichi. Patru transplanturi au fost realizate de la donatori cadaverici, în urma prelevărilor de organe făcute la Spitalul de Neurochirurgie, iar încă un transplant a fost de la donator viu, o mamă a oferit fiului său unul dintre rinichi. Pacienţii au fost din toată zona Moldovei. Un număr la fel de mare a fost şi în luna februarie a anului 2021, când în şase zile au fost realizate şapte transplanturi de rinichi. Atunci, în urma a trei prelevări de organe de la donatori în moarte cerebrală, şase persoane aflate pe lista de aşteptare au primit şansa la o viaţă normală, cel de-al şaptelea transplant fiind realizat de la donator viu – sora unui bărbat de 40 de ani i-a donat acestuia rinichiul de care avea nevoie. Activitatea de transplant din timpul pandemiei a fost remarcată şi de Royal College of Physicians din Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, o renumită asociaţie profesională a medicilor britanici. Spitalul „Parhon” a fost singura unitate medicală din ţară care a fost nominalizată la premiile pentru excelenţă în îngrijirea pacientului, la categoria „International Award”. „Prezenţa unităţii noastre medicale într-un clasament atât de exclusivist arată determinarea întregii echipe medicale, care nu a dat înapoi pe întreaga perioadă a pandemiei. Astfel, Spitalul «Dr. C.I. Parhon» a fost singurul centru din România care a desfăşurat activitate de transplant renal neîntreruptă pe perioada pandemiei”, declara la acel moment prof. dr. Adrian Covic, coordonator al Compartimentului de Transplant Renal.

Comentarii