Scăpat de control judiciar, Zămosteanu s-a bucurat câteva ore: Apoi i-a luat foc sala de sport

vineri, 30 decembrie 2022, 15:42
2 MIN
 Scăpat de control judiciar, Zămosteanu s-a bucurat câteva ore: Apoi i-a luat foc sala de sport

Clădirea afectată astăzi de un incendiu puternic îi aparţine lui Cristin Zămosteanu, el fiind acţionar majoritar la Oxigen Sport. 

Sfârșit de an fierbinte pentru dezvoltatorul imobiliar Cristin Zămosteanu. La două săptămâni după perchezițiile DIICOT în dosarul Veranda, în care este implicată firma M.Chim, și la o zi după revocarea controlului judiciar care i-a fost impus în acest caz, o altă firmă a omului de afaceri arde. Aproximativ 30 de persoane erau în această dimineață în sala de sport a centrului de fitness Oxygen Sport SRL, deținută de Zămosteanu, în momentul în care un incendiu de proporții a cuprins clădirea.

Oxygen Sport SRL este, după cifra de afaceri, al doilea competitor pe piața ieșeană a centrelor de fitness. În primul an de pandemie, când sălile de sport au fost închise, cifra de afaceri a businessului lui Zămosteanu a scăzut cu 54%. Anul trecut, afacerea dezvoltatorului imobiliar și-a revenit. Cu o creștere de 90%, a ajuns aproape de nivelul cifrei de afaceri dinainte de pandemie. Oxygen este deținută de Cristina Zămosteanu 95,37% și de o altă firmă a acestuia, M.Chim (4,63%).

Însă anul 2022 se încheie mai puțin glorios pentru Cristin Zămosteanu. În urmă cu o săptămână, Oxygen Sport SRL a ajuns în instanță, în calitate de pârât, într-un dosar civil înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, în care reclamantul este InvestCapital LTD, o firmă specializată în recuperarea de creanțe. În acest dosar nu a fost încă stabilit primul termen de judecată.

Iar în urmă cu două săptămâni, Cristin Zămosteanu era vizitat de procurori, în dosarul Veranda.

Cristin Zămosteanu mai deține 10% din acțiunile companiei MCM Boutique Resort SRL, 100% din firma M.Chim, 95% din MCM Rezidential și 98,44% din trustul depresă 24 de ore (cifră de afaceri 0 în 2021).

Comentarii