Se vor reabilita 14 km de conducte de termoficare în Iași cu bani europeni

miercuri, 01 septembrie 2021, 01:58
2 MIN
 Se vor reabilita 14 km de conducte de termoficare în Iași cu bani europeni

Municipalitatea demarează a treia etapă din proiectul privind reabilitarea sistemului de termoficare. În acest sens, consilierii locali au aprobat ieri un studiu de fezabilitate.

Potrivit documentaţiei, noile investiţii se ridică la circa 10 milioane euro, iar banii vor fi asiguraţi din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional de Infrastructură Mare (POIM).

„Investiţia propusă reprezintă reabilitarea a 6,86 km traseu de tronsoane de reţea termică primară amplasată în Municipiul Iaşi şi 0,878 km traseu conducte, amestecătoare, colectoarea din cuva CAF-uri (cazan pentru apă fierbinte, n.r.)“, se arată în unul dintre documentele suport la hotărârea adoptată ieri de către plenul Consiliului Local (CL).

De precizat că 6,8 km traseu înseamnă 13,7 km conducte, iar 0,8 km traseu – 1,7 km conducte. Potrivit sursei citate, reabilitarea constă în înlocuirea conductelor existente, uzate, cu un sistem legat preizolat. Principalele avantaje ale unui astfel de sistem, faţă de unul clasic, sunt, în principal, durata de viaţă mai mare, pierderi minime în transportul agentului termic, siguranţa sporită în exploatare, durata mai redusă de execuţie a lucrărilor de şantier şi costuri reduse de întreţinere şi exploatare a reţelelor.

„Lucrările de reabilitare a reţelelor termice constau în achiziţia şi montajul sistemul preizolat prevăzute cu fire de semnalizare avarii, necesare reţelei primare“, se mai precizează în document.

Până în prezent, dintre cei 97 km traseu de reţele, au fost reabilitaţi circa 42 km traseu prin etapele precedente de investiţii în reţeaua de termoficare, respectiv un procent de 43% din total.

Plenul CL a mai aprobat ieri şi o altă hotărâre în relaţie cu sistemul de termoficare: consilierii au dat undă verde încheierii unui acord între Primărie şi Veolia care face referire, în special, la răscumpărarea de către municipalitate a tuturor bunurilor noi rezultatele din investiţiile făcute de fostul operator în ultimii 10 ani, precum şi alte bunuri (stocuri) şi mijloace fixe necesare desfăşurării activităţii de termoficare.

În total, Primăria va achita peste 50 milioane lei, în rate trimestriale, până în toamna anului 2024. Între timp, în sistemul naţional de achiziţii publice urmează să fie publicate două licitaţii tot în legătura cu sistemul de termoficare: achiziţia a 100.000 tone de cărbune (peste 73 milioane lei, cu TVA) şi transportul combustibilului din portul Constanţa la Iaşi.

Comentarii