Sebastian Kurz, fostul cancelar al Austriei, găsit vinovat de mărturie falsă. A fost condamnat la opt luni de închisoare

vineri, 23 februarie 2024, 23:20
1 MIN
 Sebastian Kurz, fostul cancelar al Austriei, găsit vinovat de mărturie falsă. A fost condamnat la opt luni de închisoare

Fostul cancelar conservator austriac Sebastian Kurz a fost găsit vinovat de falsă mărturie vineri, în urma unui proces în care a fost acuzat că a minţit în faţa unei comisii parlamentare în timp ce era încă în funcţie, relatează AFP şi Reuters.

"Sebastian Kurz este vinovat", a declarat judecătorul la Viena, condamnându-l la opt luni de închisoare cu suspendare în primă instanţă, la cererea procurorului care a iniţiat procedura.

Anterior, în cursul ultimei sale declaraţii, fostul şef al guvernului în vârstă de 37 de ani – care poate face recurs – a spus că se simte "dezarmat" şi "foarte rău" să fie acuzat, dând asigurări că nu a avut niciodată intenţia de a minţi.

Pe parcursul celor 12 zile de audiere politicianul şi-a declarat nevinovăţia, dând vina pe procurori şi adversari pentru problemele sale legale. "Au vrut să mă distrugă", a spus el.

Devenit cel mai tânăr lider ales de pe planetă, la vârsta de 31 de ani, în 2017, înainte de a se retrage în toamna anului 2021, el a fost acuzat că a minţit în faţa unei comisii parlamentare.

Primul cancelar austriac pe băncile justiţiei în mai bine de 30 de ani, Sebastian Kurz a respins acuzaţia că a i-a indus în eroare "cu bună ştiinţă" pe parlamentari atunci când l-au interogat în 2020 despre rolul său în numirea unei rude, Thomas Schmid, la conducerea unei companii foarte puternice. 

SURSA: Agerpres

Comentarii