Secretele cu ochi albaştri ale Iaşului, ep. II: azi, Marian Enache

miercuri, 26 octombrie 2022, 01:50
2 MIN
 Secretele cu ochi albaştri ale Iaşului, ep. II: azi, Marian Enache

Pentru că tot am deschis ieri un subiect arzător şi dureros pentru mulţi ieşeni, cel al legăturilor nevăzute cu zona ochilor albaştri, şi pentru că tot ne-a căzut sub ochi un interviu al unui personagiu foarte cunoscut, dar despre care puţini îl mai ştiu ca ieşean, haideţi aşadar să discutăm olecuţă şi despre noul şef al Ogrăzii Constituţionale, Marian Enache (foto de pe vremea când era dipotat de Iaşi şi acum).

Tare ne-a mirat aşadar interviul dar în uichend de acesta la o televiziune bucureşteană, în care spunea pe şleau, în premieră pentru un constituţional, că se poate umbla cu legea la anularea pensiilor speciale.
Interesant pentru că, dacă aţi observat, tot de câteva zile încoace mai toţi aleşii partidoiului asta vântură pe facebook: anularea pensiilor speciale. Pare ceva ok, ceea ce e bine, dar e ceva prea coordonat, ceea ce nu e bine. Cam cu cine avem deci de-a face? Iată: omul e crescut la Iaşi (68 ani), deputat FSN de Vaslui în ‘90, apoi de Iaşi în 1996-2000 şi 2012-2016. Trecut prin cvreo cinci partide: FSN (1990-1992), FDSN (1992-1997), ApR (1997-2002), PC (2008-2012) şi UNPR (2012-2016)m plus consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu (1992-1993) şi ambasador la Chişinău (1993-1996), responsabil cică cu legăturile cu oligarhii şi cu doctoratele multor pesedişti la Chişinău.
Mulţi au suspiciuni că ar fi omul SIE, de altfel Meleşcanu fiind omul de legătură mult timp. Şi încă un episod făinuţ: în 2005 a avut loc o spargere la casa lui din Bucureşti, de unde s-ar fi furat multe chestiuni valoroase, totul rămânând un mister până azi. Ei, ce ziceţi: să avem încredere că ne scapă de pensii speciale?
 
Iacătă-l şi pe menajerul de târg!
 
Iacătă-l, iubiţi drept-credincioşi, şi pe menagerul de târg Movilă, zilele trecute, primind o decoraţie de la Mitropolitul Basarabiei. Gurile rele zic că pentru meritele acţiunilor de peste Prut la care a fost pus la muncă de fostul prezident Băsescu, la vremea lui. Acuma, nici nu mai ştii: chestiunea o fi cu ochi albaştri, sau cu ochi verzi? Ori roşii, de la altceva…
**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii