De Business

Punem punctul pe știi

Şefii ASF, instituţie sub ochii căruia au picat doi mari jucători pe piaţa RCA, încasează lunar lefuri extreme de generoase

vineri, 17 martie 2023, 18:55
2 MIN
 Şefii ASF, instituţie sub ochii căruia au picat doi mari jucători pe piaţa RCA, încasează lunar lefuri extreme de generoase

Nicu Marcu conduce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) din iunie 2020 şi, în acest timp, sub mandatul său, au picat două companii de asigurări RCA, ambele lideri de piaţă. Atât Nicu Marcu, cât şi ceilalţi membri din conducerea ASF încasează lunar mii de euro pentru a supraveghea piaţa asigurărilor. În ziua în care ASF a decis să retragă autorizaţia Euroins, lider de piaţă pe asigurări RCA, şi la un an şi jumătate de la o situaţie similară cu fostul lider de piaţă City Insurance, Economedia face o trecere în revistă a celor care conduc ASF şi a veniturilor semnificative pe care le încasează din aceste funcţii.

Nicu Marcu, preşedintele ASF, a fost candidatul propus de PNL pentru conducerea ASF. Informaţiile de pe site-ul ASF arată că el are un salariu net lunar de 43.178 lei, alături de o indemnizaţie lunară de membru al Consiliului ASF de 19.665 lei. Conform celei mai recente declaraţii de avere, Marcu a încasat în 2021 din funcţia de conducere din ASF un salariu de 748.324 lei, în creştere faţă de 391.563 din 2020. La salariu se adaugă şi activele financiare din contul curent de 190.000 lei. În 2021, Nicu Marcu a mai încasat bani şi din alte surse: CCR (indemnizaţie) – 148.084 lei/an, ASE (salariu) – 131.042 lei/an, Universitatea din Craiova (drept salarial restant) – 7.180 lei/an.

De asemenea, Nicu Marcu deţine două terenuri agricole, ambele în judeţul Dolj, din 2004 cu o suprafaţă de 1.000 mp, respectiv din 2005 cu o suprafaţă de 13.000 mp.

Preşedintele ASF are şi o maşină Audi din 2017, în valoare de 67.553 euro, în contract de leasing. Acesta nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, bunuri mobile a căror valoare depăşesc 3.000 euro şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele înstrăinate în ultimele 12 luni. În 2021 a vândut un imobil în valoare de 50.000 euro.

Elena Doina Dascălu, prim-vicepreşedinte ASF, are un salariu net lunar de 38.477 lei, alături de indemnizaţia de membru al Consiliului ASF de 19.665 lei. În cea mai recentă declaraţie de avere a declarat un salariu anual de 713.489 lei în 2022, în creştere faţă de acum doi ani (709.934 lei).

Cititi mai multe amănunte pe economedia.ro

Comentarii