Și-a transformat curtea într-o fermă de cerbi lopătari. Poate fi vizitată gratuit

joi, 18 noiembrie 2021, 15:55
1 MIN
 Și-a transformat curtea într-o fermă de cerbi lopătari. Poate fi vizitată gratuit

Curtea unui gospodar din județul Mureş s-a transformat în fermă pentru cerbi lopătari. Situată la o distanţă de 20 de kilometri de Târgu Mureş, ferma adăposteşte animale, păsări domestice și 10 exemplare de cerb lopătar. Animalele sunt deținute legal de fermier, iar locul poate fi vizitat gratuit de oricine dorește să petreacă timp în natură.

Povestea a început într-o localitate din județul Mureș cu o singură pereche de cerbi lopătari. Animalele sunt aduse din Canada și au fost cumpărate de la un prieten din Lipova. Acum sunt cinci femele și puii lor, în total 10 exemplare.

Cerbii se bucură de un spațiu natural generos în centrul căruia se află un lac cu pești, care este înconjurat de multă verdeață. Jozsef spune că cerbii sunt ușor de întreținut, nu au avut probleme de sănătate și mănâncă pe săturate toată ziua.

Sunt hrănite cu cereale, fân, lucernă și delicatese, cum ar perele și merele.

Mare iubitor de animale, omul are în bătătură, pe lângă lopătari, mai mulți cai, gâște și câini de rasă.

Aflați amănunte de pe stiridecluj.ro.

Comentarii