Şi tu eşti putinist?

Cândva prin vara anului trecut, la câteva luni de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, am scris pe contul meu de facebook un mic text despre pericolul de a-i sancţiona la grămadă pe cetăţenii ruşi, chiar şi pe cei care, mai mult decât oricare dintre noi – cei din afara Rusiei, au luptat efectiv, nu doar din vorbe, cu regimul lui Putin. Susţineam atunci că nu e deloc în spiritul valorilor civilizaţiei europene acest gen de abordare. A intrat pe fir imediat un intelectual de marcă, un tip pe care de altfel îl apreciam mult, şi mi-a cerut să aduc dovezi în sprijinul acestei acuzaţii, cum că toţi ruşii ar fi trataţi rău de Occident. Cum nu m-am sinchisit să-i răspund cu exemple, atâta vreme cât ele erau deja publice şi se discutau intens în acele zile, m-a făcut putinist şi mi-a dat unfriend.

A fost un şoc pentru mine. Nimic din luările mele de poziţie de până atunci, fie în scris, fie în vorbe pe la tv sau radio, nu trimiteau către ceva ce m-ar fi putut descrie drept un susţinător al lui Putin sau al acţiunii sale criminale din Ucraina. Dimpotrivă. Iar personajul care m-a făcut „putinist” ştia foarte bine asta, pentru că urmărea ce scriu de mulţi ani. Şi totuşi n-a contat. Mi-a pus eticheta rapid şi gata, eram, în ochii lui, un non-grata, un nefrecventabil, un duşman al civilizaţiei europene.

Între timp eticheta de „putinist” a devenit un loc comun. Este, probabil, unul dintre cele mai folosite cuvinte când vine vorba de războiul din Ucraina. Dar nu numai. Poţi fi acuzat de putinism în atât de multe situaţii, încât ajungi de la un moment dat să te laşi păgubaş şi să nu mai spui nimic despre, ba, mai mult, să ignori cu bună ştiinţă orice informaţie care ar putea avea legătură cu acest război.

Evident, propaganda rusească e cât se poate de nocivă pentru minţile multora dintre noi. E masivă, e intruzivă şi extrem de parşivă, iar a o minimaliza e o greşeală imensă. Regimul lui Putin investeşte enorm în ea, pentru că a înţeles de mult că un război se câştigă în mare măsură în minţile oamenilor. Dar tocmai pentru că e atât de importantă pentru criminalul de la Kremlin, vitală aş zice, ea e ajutată uneori să capete aparenţe total neverosimile. Să te trezeşti, fără să-ţi dai seama, că în lupta ta aprigă cu putinismul, ai devenit tu însuţi un putinist. Orbit de emoţiile luptei tale cu Putin, să-i tratezi pe toţi cu suspiciune, să vezi peste tot numai duşmani, să te transformi într-o armă de distrugere a oricărui raţionament care nu e inspirat de ură.

Ura întunecă mintea, ura te prosteşte, asta ştim de mult. Dar n-ar fi atât de grav, dacă ar fi vorba numai de asta. La urma urmei, faptul că ai devenit iraţional s-ar putea să te privească în mare măsură doar pe tine. Problema e că, în condiţiile războiului din Ucraina şi a imensei propagande aferente, ura ta indiscriminatorie are darul de a produce victime chiar printre ai tăi. Grenadă vie cu autodeclanşare, pustiind spaţiul din jur, alungându-i pe cei de lângă tine, trimiţându-i în braţele duşmanului.

E, printre multe altele, exact ce-şi doreşte propaganda putinistă. Pentru că Putin n-are nevoie de iubirea ta, ci de prostia ta, cea care-i tratează cu intoleranţă şi dispreţ pe toţi cei care nu răspund aşteptărilor tale obsedate de auto-îndreptăţire.