Sobianin le cere locuitorilor Moscovei să nu iasă din casă şi anunţă o zi liberă luni

sâmbătă, 24 iunie 2023, 18:55
1 MIN
 Sobianin le cere locuitorilor Moscovei să nu iasă din casă şi anunţă o zi liberă luni

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, îi îndeamnă sâmbătă pe locuitorii capitalei ruse să nu se deplaseze în oraş şi anunţă că luni va fi zi liberă, în vederea unei ”minimizări a riscurilor”, relatează AFP şi BBC News.

”Un regim de operaţiuni antiteroriste a fost declarat în Moscova”, anunţă într-o postare pe Telegram Sobianin, relatează BBC News.

El le cere moscoviţilor ”să se abţină să se deplaseze în oraş cât mai mult posibil”. ”Serviciile municipale sunt în alertă maximă”, anunţă el.

Mercenari Wagner se îndreaptă către nord, spre Moscova, din sudul Rusiei.

”Situaţia este dificilă”, declară Sobianin pe Telegram.

El anunţă că circulaţia poate fi închisă pe unele drumuri sau în anumite cartiere.

 

Comentarii