Societate civilă sau coadă de topor?

Avem, pe de o parte, o mică-mare rivuluţie a speciei (care ştim, unii exasperant de mult, că trebuie să înceapă cu esenţialul, să conţină surse, citate etc.). Şi, pe de alta, probabil ca bonus (nesperat în alte condiţiuni), încă o dovadă – dacă desigur mai e nevoie, dosarul fiind deja burduşit – asupra a ceea ce s-ar putea diagnostica drept impostură penibilă a societăţii civile.

Cum începe: că „reprezentanţii societăţii civile se arată îngrijoraţi de noile numiri şi de concursurile organizate pentru funcţiile vacante din Primăria municipiului Chişinău”. Nu tu care anume „reprezentanţi”, nu tu când, în definitiv. Doar „în cadrul unui briefing de presă”, cum se îndură, totuşi, alineatul imediat următor.

Ce să înţelegi de aici? Că odată, într-o atemporalitate nebuloasă, în afara oricăror coordonate, ca şi cum ai avea de a face cu o întâmplare hieratică, nişte tipi, şi ei fără o identitate precisă, s-au adunat să grăiască ceva. Nu critic acum precaritatea întocmirii, ci caracterul premeditat: suprimarea reperelor şi aneantizarea oricărui reflex de particularitate aruncă povestea într-o perspectivă absolută şi dă ca atare o pondere nemeritată nici câtu-i negrul bobului unui delir verbal cu moţ civic.

Problema e, desigur, cu şutările din Primăria Chişinău, ordonate de primarul interimar Silvia Radu sau efectuate manu propria, de regulă în plenul Consiliului municipal, cu un efect mediatic gustat de galerie şi probabil, per ansamblu (şi dacă nu te împiedici de variile chichiţe de procedură spre a merge direct la purulenţii din sistem – o realitate pe care n-o mai încape nici Codul muncii, nici bunul-simţ), destul de pedagogic. Democraţia o fi, ea, bună, aş remarca în treacăt, dar nu cu puşlamale şi mitocani, puşi pe căpătuială şi privindu-şi jilţurile ca pe o feudă ereditară. Când faci operaţiunea asta de logică simplă, fantomaticii „reprezentanţi” ai nu mai puţin himericei „societăţi civile”, care afectează o îngrijorare sfâşietoare în legătură cu soarta Codului amintit, chipurile tare feştelit cu ocazia asta, compar în lumina lor originară, id est fără fardul de apostoli ai adevărului în ultimă instanţă.

Evident, nu-i o bucurie să-ţi ia cineva ciolanul din faţă, dar să joci dinaintea comunităţii figura de persecutat, şi nu în nume propriu, dacă eşti într-adevăr fără de prihană, ci prin intermediul unor cozi de topor, care o fac pe procurorul moral sub acoperirea anonimatului (în timp ce, apropo, îşi etalează fără nicio pudoare agramatismul, gen: „le spun să-şi depună cererea pentru că nu-i place cum lucrează”, vivat acordul gramatical!), e un semn că şutările cu pricina fost-au totuşi pe bună dreptate.

Dar dacă, omeneşte, cei de le-au încasat încă mai pot fi înţeleşi (frustrări şi alte alea), te întrebi ce e-n capul pretinsei „societăţi”? Au nu fură simandicoşii ei reprezentanţi şi în vremea când edilitatea era capuşită de carnasierii cu tricolor? Oare porcăriile cu parcările, tonetele, terenurile şi câte altele n-au fost „încălcare flagrantă”? Sau e mai grav decât astea să dai de faţă cu lumea în tureatca pe post de facies a şmecherilor care au transformat Capitala într-o anticameră a infernului?

Poate ar trebui în fine să ne întrebăm ce mâncare de peşte e societatea asta, cu inşi care apar din neant şi se proclamă fără drept de apel „experţi”, o pun când ţi-e lumea mai dragă de conferinţe şi îşi dau nechemaţi cu părerea, cu o disponibilitate ce nu poate fi decât – asta se vede deja cu ochiul liber, har tranziţiei că ne-a învăţat să nu ne mai îmbătăm cu apă chioară – a superficialităţii şi netemeiniciei. O temă de autoconferinţă, băieţi!

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova