Sociolog: Traficul și școala, două constante care au ajuns să ne complice viața

Acestea fiind spuse, să facem un pas în prezentul trăit și să punctăm unul dintre aspectele majore ale concretului proxim: traficul Iașului, un flux continuu cu manifestări insuportabile în orele de dimineață și de după amiază, devenit haotic în întregul areal și infernal de-a dreptul în periurban. Principalele cauze generatoare: infrastructura rutieră și  comportamentul social.

Furnicarul cotidian a crescut continuu în intensitate și încă se află pe același trend, având implicații semnificative resimțite din plin de către toată lumea. Revenind la ideea de posibilă ordonare a haosului, cred că dintre cele două cauze majore, deși mai concretă, cea referitoare la instrastructură este cel mai greu remediabilă. Din mai multe motive, cel mai important fiind cel legat de pierderea suprafețelor (terenurilor) publice în avantajul proprietăților imobiliare private (pe fondul lispei de viziune edilitară, chiar de simț civic), dar și de imposibilitatea revenirii la stări și configurații urbanistice de acum 10-20 de ani. Pe lângă aceasta, speranța ca administrațiile locale să acționeze cu adevărat și să intervină în chestiunea infrastructurii este îngenunchiată demonstrativ de (ne)faptele din această perioadă, așteptarea mai binelui fiind de-a dreptul o naivitate.

Va să zică, de dragul realismului și pentru a vedea implementate soluții în timpul vieții noastre, ne mai rămâne să gândim și să găsim căile de lucru la cea de-a doua cauză majoră: comportamentul social. Termenul este unul complex, multidimensional și ascunde zeci de variabile. Noua societate urbană se dovedește a fi una hibridă, după cum se poate repede constata atunci când încercăm categorisiri și delimitări structural-funcționale. Printre altele, acest nou tip de conglomerat demografic are atașată – până la nivel de obicei – o migrație zilnică, hiperbolizată, dinspre și spre comunele limitrofe (care, probabil, vor devini cartiere ale orașului-mamă). Iar motivantul principal al acestei mișcări necesare, dar și absurde totodată, este școala, cu toate angrenajele ei sociale. 

Oricât de complicat se dovedește acest nou tip de societate (hibridă, cum o etichetam), există totuși pârghii de intervenție regulatoare și strategică pe anumite sectoare și domenii. Mă opresc cu atenția asupra învățământului (până la nivelul celui mediu, inclusiv), deoarece se pretează la adaptare și control, cu atât mai mult cu cât are deja în serviciu instituții care reglementează funcționarea unităților din teritoriu, iar o simplă circulară emisă azi ar putea produce efecte chiar începând cu ziua de mâine (timpul fiind relativizat de dragul exemplului).

Într-un posibil plan menit a reduce valorile de trafic la orele cu mare încărcătură și a diminua necesarul zilnic de transport rutier, ar putea să fie inclusă și ideea reorganizării școlilor din jurul Iașului, atrăgând aici cadre didactice valoroase prin bonificații și sporuri realmente motivante, prin politici de personal adecvate. Însă, cel mai probabil, șansele de aplicare ale unei astfel de abordări sunt reduse, iar mișcarea ca atare ar putea fi dusă în sfera ingineriilor sociale de tip mecanicist-comunist și interpretată ca atare.

Până una-alta, cum anume am putea proceda acum, în mod sustenabil? Cea mai la îndemână măsură care se impune este regândirea programului școlar și evaluarea responsabilă din partea tuturor – instituții, cadre didactice și părinți – a unei variante  de decalare a orarului: soluție relativ simplă, costuri mici, timp de punere în practică scurt.

Sigur, ora 8.00 este asociată în mintea tuturor cu cea la care sună clopoțelul, iar majoritatea setărilor noastre cotidiene își au reperul aici. Dar, cred că viața socială în ansamblul său nu s-ar debalansa semnificativ dacă acest moment de început s-ar decala pe 3 etaje orare (de exemplu, 8.00, 8.30 și 9.00), după cum nu a sincopat nici când s-a decis ca aproape jumătate dintre elevi să învețe după-amiaza (tot o soluție incomodă la vremea ei, dar dovedită a fi salvatoare pentru supraaglomerarea spațiilor de școlarizare). 

Printre diriguitorii învățământului ieșean sunt, probabil, destui cei care au o gândire organizatorică aplicată, care pot întocmi în mod expres planuri și orare, hărți și scheme operaționale, încât nu voi avansa elemente detaliate și foarte tehnice. 

Spun doar că această strategie de restructurare ar putea să aibă în vedere fie o rotație temporizată a unităților de învățământ, fie o zonare pe cartiere, o eșalonare pe cicluri de învățământ, pe dimensiuni ale unităților în discuție, sau alte criterii. Oricum, totul ar trebui să fie gândit în scopul major al diluării marilor concentrări de trafic, cel care odată atins ar duce la creșterea calității vieții: poluare diminuată, sănătate fizică și mintală, economie de timp. 
Pe lângă argumentul irefutabil al necesității, timpul unei analize de fond și al ieșirii din actuala schemă – rigidă și depășită de ritmul social actual – este favorizat și de contextul generat de criza sanitară, care deja solicită schimbare, flexibilitate, adaptare. În plus, este și momentul când incepem să ne înscriem copiii pentru anul școlar ce vine, și poate ar trebui să ne gândim mai mult la condițiile în care îi vom duce spre școli / grădinițe și cum îi vom aduce acasă, dar mai ales la câte ore din zi mai suntem dispuși să pierdem în obositorul trafic ieșean.

Aș fi bucuros ca instituția Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) și altele desemnate cu răspundere în domeniu să analizeze cu îngăduință modesta mea propunere, făcută fără pretenții de originalitate și nefiind venită din partea unui specialist in educație, ci din partea unui părinte.

Sociolog Dumitru Dulgheru