Şoferii beţi nu mai vor să meargă la spital pentru stabilirea alcoolemiei

marți, 07 septembrie 2021, 01:50
1 MIN
 Şoferii beţi nu mai vor să meargă la spital pentru stabilirea alcoolemiei

Doi bărbaţi din judeţul Iaşi s-au ales cu câte un dosar penal după ce au refuzat să le fie recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, în mai puţin de 24 de ore. Sâmbătă seara, pe 4 septembrie, agenţii de la Secţia 5 Poliţie Iaşi au identificat în trafic un bărbat care se afla la volanul unei maşini cu toate că nu avea permis de conducere. Ieşeanul în vârstă de 32 de ani se urcase şi beat la volan, însă a refuzat să facă un control cu aparatul alcooltest. 

Supărat că a fost tras pe dreapta de către poliţişti, bărbatul nu a dorit să fie condus nici la spital pentru prelevarea de sânge. Oamenii legii au întocmit pe numele său un dosar penal pentru conducerea unei maşini fără permis de conducere, dar şi pentru refuzul de recoltare a probelor biologice. O zi mai târziu, pe 5 septembrie, ieşeanul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar noaptea de duminică spre luni şi-a petrecut-o în arestul IPJ Iaşi. Un alt caz asemănător a ajuns să fie cercetat de agenţii de la Postul de Poliţie Ţigănaşi.

Duminică dimineaţă, aproape de orele 09:00, poliţiştii au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 34 de ani suspectat că s-ar fi urcat băut la volan. Testarea alcoolscopică a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă ieşeanul a refuzat şi el să fie condus la spital pentru prelevarea de probe biologice de sânge. Pentru că nu a permis să îi fie stabilită alcoolemia, bărbatul s-a ales cu un dosar pentru pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la recoltarea probelor biologice. 

Comentarii