Staţia de măsurare a poluării din Podul de Piatră va fi înlocuită de un laborator mobil

marți, 30 mai 2023, 22:38
1 MIN
 Staţia de măsurare a poluării din Podul de Piatră va fi înlocuită de un laborator mobil

Staţia fixă de monitorizare de tip trafic IS-1 din Podu de Piatră va fi înlocuită temporar de luna viitoare cu un autolaborator, care va măsura nivelul poluanţilor proveniţi din trafic cu aparatura specială, a anunţat ieri Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi.

La staţia fixă din Podu de Piatră s-au înregistrat în ultimii ani cele mai multe depăşiri ale valorilor limită, în special pentru PM10 şi NO2, însă este închisă de ceva vreme din cauza unor defecţiuni tehnice, la fel şi staţia IS-3 Oancea – Tătăraşi.

Echipamentul va funcţiona într-o primă etapă în perioada 01.06–30.09.2023, a precizat instituţia locală. Se vor măsura concentraţiile de poluanţi din aerul înconjurător: SO2 (dioxid de sulf), NOx/NO2 (oxizi de azot), CO (monoxid de carbon), COV (hidrocarburi nemetanice şi sulfuri organice), PM10/PM2,5 automate, similare cu cele din staţiile fixe existente, inclusiv parametri meteo (temperatura, direcţia şi viteza vântului, umiditate etc.), potrivit APM Iaşi.

Sursa citată mai arată că autolaboratorul include şi aparatură pentru monitorizarea a doi indicatori ce nu sunt menţionaţi în Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător: H2S (hidrogen sulfurat) şi NH3 (amoniac). „Valorile măsurate sunt transmise către serverul reţelei locale de monitorizare a calităţii aerului, iar centralizarea şi afişarea datelor şi indicilor de calitatea aerului se realizează doar pe interfaţa ANPM şi APM Iaşi, acestea nefiind disponibile publicului pe site-ul www.calitateaer.ro”, menţionează APM Iaşi într-un comunicat de presă.

Comentarii