Suceava: Maşină, lovită de tren. Şoferiţa a scăpat miraculous cu răni uşoare

joi, 22 iunie 2023, 17:28
1 MIN
 Suceava: Maşină, lovită de tren. Şoferiţa a scăpat miraculous cu răni uşoare

O persoană a fost rănită, joi, după ce autoturismul pe care-l conducea a fost lovit de tren, pe raza localităţii Bivolărie, a informat ISU Suceava.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenţie Vicovu de Sus cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2.

Potrivit sursei citate, în autovehicul implicat în accident se afla o singură persoană, o femeie în vârstă de 49 de ani, conştientă şi cooperantă.

Victima a fost monitorizată la faţa locului de către echipajul SMURD ajuns la locul accidentului, iar ulterior a refuzat transportul la spital.

Sursa citată a precizat că este vorba despre trenul Putna – Suceava, în care se aflau 30 de persoane, dar niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale.

Poliţia va stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul. AGERPRES

Comentarii