Talibanii au interzis complet folosirea banilor străini în Afganistan

marți, 02 noiembrie 2021, 21:58
1 MIN
 Talibanii au interzis complet folosirea banilor străini în Afganistan

Talibanii au anunţat marţi că doar moneda afgană va fi folosită la fiecare plată în Afganistan. Decizia ar putea afecta și mai mult națiunea, care se confruntă cu o criză umanitară și cu o economie adusă în pragul colapsului de retragerea sprijinului internaţional.

Anunțul a fost făcut la doar câteva ore după ce cel puţin 25 de oameni au fost ucişi şi peste 50 răniţi când două explozii, urmate de focuri de armă, au lovit cel mai mare spital militar din capitala Afganistanului, Kabul.

„Situaţia economică şi interesele naţionale din ţară cer ca toţi afganii să folosească moneda afgană în fiecare tranzacţie”, a anunţat grupul într-un comunicat dat publicităţii de purtătorul lor de cuvânt.

În piețele din Afganistan, se folosesc de cele mai multe ori dolarii americani, iar zonele de frontieră utilizează moneda ţărilor vecine, precum Pakistanul, pentru tranzacţii.

După revenirea, la 15 august, a talibanilor la putere, rezervele externe ale Afganistanului, care constau în 10 miliarde de dolari depozitați la New York au fost înghețați de președintele american Joe Biden, astfel că a crescut inflația. De asemenea, Banca Mondială și FMI au suspendat accesul Afganistanului la fonduri.

Aflați amănunte de pe libertatea.ro.

Comentarii