Tânăr, găsit de poliție la 20 de ani de la dispariția sa

miercuri, 31 iulie 2019, 10:58
1 MIN
 Tânăr, găsit de poliție la 20 de ani de la dispariția sa

O mamă din China s-a reunit cu băiatul ei, care fusese furat de traficanți în 1999, când acesta avea 5 luni. Chiriașul familiei a complotat cu traficanții de copii ca să-l fure și să-l vândă pe nou-născut.

Ani întregi, părinții l-au căutat pe cel mic, împreună cu investigatorii, dar fără să-l găsească, potrivit Daily Mail.

,,Am ținut poze cu copilul meu timp de 20 de ani, întrebând oamenii din toate locurile în care am fost dacă l-au văzut”, a declarat femeia.

După multe căutări, în 2018, poliția a reușit să-i prindă pe chiriaș și pe complicii lui, dar nu l-a localizat pe băiat.

Cu toate acestea, un an mai târziu, băiatul a fost găsit cu ajutorul unei tehnologii de recunoaștere facială. Un test ADN a confirmat că băiatul este fiul celor doi.

Comentarii