Târg de Bărbaţi de Valentine’s Day

luni, 18 februarie 2019, 08:00
3 MIN

* De când Pamfil, soţul doamnei Marcela Cârcă, a ajuns primar (de vreo trei ani, mai exact), pretenţiile primăresei (cum cerea ea să i se adreseze sătenii din Machitori) au crescut. Nivelul său de inteligenţă a scăzut, totuşi. Recent, a urmărit la televizor, pe un post cu multe vedete, imagini de la Bucureşti, dintr-un club de fiţe în care tocmai se organizase un "Târg de Bărbaţi" de Valentine's Day. Evident că a vrut şi ea la fel şi l-a bătut la cap în sensul ăsta pe soţul primar, până când acesta a cedat primul (că era ceva mai deştept decât ea).

* Primarul Pamfil a început să caute exponate vii pentru târg; sătenii, defel entuziaşti, au fugit. Din fericire, Pamfil era şi patronul din umbră al bufetului din localitate, aşa că deţinea o putere secretă mai mare decât cea oficială. A doua zi, a anunţat amnistie generală, că anulează voluntarilor datoriile de pe caiet. Până în ziua târgului, oamenii au rămas la bufet şi au consumat pe datorie, apoi s-au oferit voluntari; li s-a cerut să stea nemişcaţi şi să zâmbească, atunci când va fi momentul (şi, evident, să se spele înainte). Erau aşteptaţi înalţi oaspeţi de la judeţ, prefectul cu nevasta şi alţi importanţi factori de decizie…

* Pentru voluntarii de pe scenă, cel mai greu era să stea drepţi şi nemişcaţi: proaspăt bărbieriţi, cu hârtie igienică pe tăieturi, mirosind a spray contra gândacilor şi îmbrăcaţi în hainele de ginere păstrate pentru înmormântare, se clătinau. Prefectul a anunţat la telefon că mai întârzie, prins de problemele judeţului (un joc pe calculator, se chinuia să treacă de primul nivel); între timp, cei de pe scenă se pleoştiseră, unii adormiseră, primăreasa bocea, iar soţul Pamfil căuta soluţii de ultim moment.

* A găsit: le-a promis o lună de dezlegare la bufet, dacă iese bine; ştirea i-a readus la viaţă, iar oamenii au dispărut "pentru doar o clipă", cu condiţia să revină urgent, când prefectul e la zece kilometri. Posesorul singurului telefon a fost la WC, unde aparatul i-a căzut din buzunar exact prin gaură, aşa că a pierdut toate apelurile…

* Prefectul era la masă când au apărut fotomodelele satului şi au urcat pe scenă cu greu, sughiţând des, apoi au rămas acolo, încremeniţi ca nişte bolovani. Primăreasa plângea şi mai tare, dar nevasta reprezentantului guvernului în teritoriu a intrat şi, văzându-i pe cei înţepeniţi, a exclamat: "Eeee! Minunaaat! Ce statui superbe aveţi!". În două ore sătenii adormiţi au fost încărcaţi în câteva remorci şi duşi, iar femeile din sat au sperat în cor că soţii sau ginerii lor nu se vor mai întoarce.

* Toate astea s-au petrecut de Valentine's Day; a doua zi, statuile puse de doamna prefect în curtea sa s-au trezit şi au devastat beciul cu vinuri al vilei, să se dreagă.

Comentarii