Tatăl în vârstă de 71 de ani al lui David Beckham, logodit cu o avocată

miercuri, 01 aprilie 2020, 11:55
1 MIN
 Tatăl în vârstă de 71 de ani al lui David Beckham, logodit cu o avocată

Ted Beckham, tatăl lui David Beckham, s-a logodit cu avocata Hilary Meredith şi urmează să se căsătorească odată ce va fi depăşită criza sanitară provocată de Covid-19.

În vârstă de 71 de ani, Ted Beckham a anunţat logodna cu Meredith, în vârstă de 60 de ani, printr-un mesaj publicat pe Twiiter. „Se întâmplă lucruri mult mai importante în lume acum, suntem încântaţi să anunţăm că ne-am logodit”. Cei doi se cunosc de mai puţin de un an. Hilary Meredith a fost, potrivit presei britanice, invitată la botezul lui Cruz şi Harper, celebrat la finalul anului trecut de familie.

Meredith, care profesează în Londra, a devenit cunoscută în Marea Britanie în 1987, când a reprezentat-o, într-un proces intentat Ministerului britanic al Apărării, pe văduva unui soldat care a murit în timpul unor manevre militare în Canada. A fost premiată de Baroul din Manchester pentru întreaga activitate şi, din 2016, este profesor de Drept la University of Chester.

 

Comentarii