Un alt oligarh al lui Putin a fost găsit mort. I s-ar fi injectat în corp venin de broască râioasă

marți, 10 mai 2022, 12:26
1 MIN
 Un alt oligarh al lui Putin a fost găsit mort. I s-ar fi injectat în corp venin de broască râioasă

Alexander Subbotin (43 de ani), un fost director al companiei petroliere de stat Lukoil, a fost găsit mort în circumstanțe misterioase, după ce ar fi consultat un cuplu de șamani pentru a-și trata dependența de alcool.

Cadavrul miliardarului Alexander Subbotin, un apropiat al Kremlinul și al lui Vladimir Putin, a fost descoperit în subsolul unei case din regiunea Moscova. Subbotin a fost membru al consiliului de administrație al Lukoil Trading House LLC.

Potrivit unor surse din anchetă, este posibil ca Alexander Subbotin să fi murit după o sesiune împotriva dependenței de alcool cu un șaman și soția sa. Ca parte a tratamentului, i s-ar fi făcut o incizie în piele și i s-ar fi injectat venin de broască râioasă.

Dar, ulterior, a suferit un atac de cord, iar cei doi șamani i-au gasit cadavrul. Ei le-au spus anchetatorilor că Subbotin era un prieten și au negat că l-au supus ritualurilor șamanice în schimbul banilor.Subbotin se alătură astfel unei liste mai lungi de oligarhi ruși care au decedat în condiții suspecte după startul invaziei din Ucraina.

Sursa: ziare.com

Comentarii