Un avion cu incendiu la trenul de aterizare a aterizat la Cluj-Napoca. Pasagerii, evacuaţi

vineri, 15 octombrie 2021, 19:23
2 MIN
 Un avion cu incendiu la trenul de aterizare a aterizat la Cluj-Napoca. Pasagerii, evacuaţi

Un avion la care izbucnise un incendiu la trenul de aterizare a aterizat, vineri seară, la Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca. Pasagerii sunt evacuaţi.

UPDATE

Un avion al companiei Fly Egypt care venea de la Hurghada a aterizat, vineri seară, pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca, având un incendiu la trenul de aterizare. La bord se aflau 113 pasageri, ei fiind evacuaţi.

Directorul Aeroportului din Cluj-Napoca, David Ciceo, afirmă că mai multe curse aeriene vor avea întârzieri, de aproximativ două ore. Conform acestuia, planul roşu de urgenţă a fost activat, însă serviciul de pompieri al aeroportului a reuşit să stingă incendiul înainte. El a explicat că nu sunt zboruri anulate, dar sunt întârzieri.

"Probabil, vor fi întârzieri de aproximativ două ore. Avem 6 zboruri care urmează să decoleze, probabil vor fi întârzieri de aproximativ două ore", a arătat Ciceo.

Avionul companiei Fly Egypt venea de la Hurghada şi era programat să aterizeze la Cluj-Napoca la ora 19.15, însă potrivit informaţiilor postate pe site-ul aeroportului a aterizat la 19.35.

Pasagerii au fost evacuaţi cu ajutorul scărilor.

Aeronava avea 113 pasageri. Toate cele patru cauciucuri de la trenul de aterizare din spate s-au spart. O posibilă cauză ar putea fi viteza prea mare la aterizare, însă verificările vor fi făcute de specialişti care vor ajunge în cursul nopţii la Cluj-Napoca.

INFO

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, un avion cu incendiu la trenul de aterizare a aterizat pe pista Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca. Sursa citată nu a precizat despre ce aeronavă este vorba şi nici pe ce rută zbura.

"Incendiul a fost lichidat de către SPSU. Au fost dislocate forţe şi mijloace din ISU Cluj. Toţi pasagerii se evacuează normal. Momentan nimeni nu are nevoie de îngrijiri medicale", a transmis ISU Cluj.

Aflați amănunte de pe news.ro.

Comentarii