Un avion militar rus s-a prăbuşit în apele Mării Azov

luni, 17 iulie 2023, 16:44
1 MIN
 Un avion militar rus s-a prăbuşit în apele Mării Azov

O aeronavă militară de tip Su-25 s-a prăbuşit luni în apropierea coastei în apele Mării Azov, anunţă agenţia rusă TASS.

Pilotul s-a ejectat şi a fost recuperat de salvatori. Nu există alte victime sau pagube materiale, precizează TASS, care citează un anunţ al autorităţilor locale din regiunea Krasnodar.

Anterior, o sursă din cadrul serviciilor de urgenţă a comunicat că pilotul este resuscitat. Incidentul s-a petrecut în districtul Eiski, în jurul orei 15:00, iar aeronava Su-25 s-a prăbuşit în apropierea coastei.

La faţa locului lucrează angajaţi ai Ministerului Apărării şi ai serviciilor speciale, care stabilesc cauzele căderii aeronavei, relatează TASS.

Potrivit serviciului de presă al Districtului Militar Sud, avionul de atac a căzut în timp ce efectua un zbor de antrenament. Cauza preliminară a incidentului ar fi o defecţiune a motorului, scrie TASS.

Comentarii