Un băiat de 14 ani și o fată de 12 ani s-au prăbușit cu un ATV într-o râpă

duminică, 01 mai 2022, 16:12
1 MIN
 Un băiat de 14 ani și o fată de 12 ani s-au prăbușit cu un ATV într-o râpă

Un ATV în care se aflau doi copii s-a răsturnat duminică în zona rezervaţiei naturale Râpa Roşie, unde, la acest sfârşit de săptămână, se desfăşoară un eveniment de aeromodelism. Salvatorii au reuşit să extragă ambele victime ale accidentului, un băiat de 14 ani şi o fată de 12 ani, care s-au răsturnat cu un ATV de la zeci de metri înălţime.

Mai întâi a fost extras băiatul, care a fost evaluat de către medical de pe elicopterul SMURD. A fost trimisă şi o ambulanţă TIM, cu medic. Apoi a urmat fata.

"Este vorba despre un băiat de aproximativ 14 ani şi o fetiţă de aproximativ 12 ani. În urma evaluării de către medicii prezenţi la locul evenimentului, aceştia prezintă multiple traumatisme", au precizat reprezentanţii ISU Alba.

Ambele victime vor fi transportate la UPU Alba Iulia.

La Râpa Roşie, "micul canion" al României, au campat în aceste zile în proximitatea rezervaţiei naturale a Sebeşului turişti veniţi din toate zonele României. Evenimentul "Fun to fly" are loc la Râpa Roşie începând din anul 2002.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii