Un bărbat a furat de la o firmă o cutie plină cu bani şi o autoutilitară. El a fost prins şi reţinut

miercuri, 26 iulie 2023, 20:44
1 MIN
 Un bărbat a furat de la o firmă o cutie plină cu bani şi o autoutilitară. El a fost prins şi reţinut

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii doljeni, după ce a furat, la sfârşitul lunii martie, din cadrul unei societăţi comerciale o cutie în care se afla suma de 100.000 de lei şi o autoutilitară a firmei. El a fost prins la graniţă, în judeţul Arad, în timp ce încerca să fugă din ţară.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat că poliţiştii Secţiei 5 Craiova au reţinut pentru 24 de ore, un tânăr de 29 de ani, din comuna Predeşti, pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi furt în scop de folosinţă. 

“În fapt, în seara zilei de 26 martie, ora 20.50, poliţiştii au fost sesizaţi telefonic de un bărbat, de 38 de ani, cu privire la faptul că din incinta unei societăţi comerciale, din municipiul Craiova, ar fi fost sustrasă o cutie metalică în care se afla suma de aproximativ 100.000 lei, dar şi o autoutilitară aparţinând societăţii comerciale, găsită ulterior de poliţişti, abandonată pe un drum lateral din apropierea DN 65 F. Din cercetările efectuate de poliţişti a fost identificat un tânăr de 29 de ani, din comuna Predeşti, bănuit de comiterea furturilor, ce se sustrăgea cercetărilor, acesta fiind depistat în cursul zilei de 25 iulie, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II”, a transmis IPJ Dolj. 

Bărbatul urmează să fie prezentat miercuri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru luarea unei măsuri preventive.

Comentarii