Un căruţaş a dat cu oiştea într-o maşină

joi, 27 septembrie 2018, 16:43
1 MIN
 Un căruţaş a dat cu oiştea într-o maşină

Un impact frontal între un autoturism şi o căruţă produs zilele trecute în comuna Bivolari s-a soldat cu două victime care necesită spitalizare de lungă durată. 

O căruţă, condusă de un bărbat în vârstă de 38 de ani, a intrat într-o maşină care circula regulamentar, la volan aflându-se un bărbat de 56 de ani. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje medicale, precum şi de descarcerare. Iniţial, acesta a refuzat transportul la spital, însă a ajuns în Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon“ o oră mai târziu cu mijloace proprii.

„Şoferul maşinii era încarcerat, conştient, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abdominal, contuzie mâna stângă. În urma consultului a fost dirijat către Chirurgie Toracică şi Neurochirurgie“, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Celălalt bărbat, care se afla în căruţă, era conştient, a suferit un traumatism la nivelul capului, contuzie toraco-abdomnală, traumatism la nivelul coloanei şi sângera la nivelul urechii drepte. A fost luat de un echipaj medical, dus iniţial la UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon“, fiind dirijat ulterior către Spitalul de Neurochirurgie. 

 

 

Comentarii