Un caz demn de dosarele X: Un mort a semnat pentru schimbarea contractului la electricitate

miercuri, 19 ianuarie 2022, 14:25
3 MIN

Firmele de distribuţie a energiei electrice acţionează uneori ca tâlharii în codrul mare, iar răbdarea românilor este pusă la grea încercare. Nu există zi în care să nu iasă la iveală cazuri de-a dreptul revoltătoare, unele din ele chiar cu iz penal. O astfel de situaţie a fost semnalată de o femeie în vârstă de 65 de ani, din Gura Humorului. Emilia Bidirel a povestit că a aflat de toată tărăşenia când s-a întors din Germania, acolo unde a stat mai mult timp la tratament medical. Mai exact, femeia a avut surpriza neplăcută să constate că i-a fost modificat contractul de furnizare a energiei electrice.

Vechiul contract era cu E.ON, iar noua relaţie comercială era parafată de ENEL. Mai şocant a fost să citească în noul contract că a fost semnat de Constantin Bidirel, soţul ei, pe data de 28 octombrie 2021. Cei care au încheiat acest contract nu au luat în considerare un singur aspect: Constantin Bidirel era mort de mai bine de doi ani, din 29 septembrie 2019.

”Nu mi-a venit să cred când am citit acel contract. Totul este un fals de la cap la coadă. După ce a murit soţul am mers la E.ON pentru a trece contractul de pe numele lui pe numele meu. În 17 februarie 2020 am încheiat cu E.ON contractul în care eu, Emilia Bidirel, era titular. De atunci nu am făcut nici o cerere pentru a trece la alt furnizor de energie electrică şi nu am primit nici vreo ofertă. De aceea, surpriza a fost uriaşă când m-am întors în decembrie anul trecut din Germania şi am găsit un nou contract, la altă firmă, recte ENEL, şi culmea, semnat de soţul meu care avea mai bine de doi de ani de când a murit”, a descris Emilia Bidirel firul acestor absurdităţi.

Femeia a depus o plângere la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Suceava prin care dovedeşte cu acte că a fost victima unei înşelătorii, depunând la dosar inclusiv certificatul de deces al soţului. În cursul zilei de luni, humoreanca spune că a fost contactată de un reprezentant al ENEL, care i-a transmis că acel contract va fi reziliat. ”Mi-e teamă că voi fi debranşată de la reţeaua de alimentare cu energie electrică şi voi fi lăsată în frig pe timp de iarnă. Cum se poate să se întâmple aşa ceva?”, a întrebat revoltată femeia.

Din informaţiile pe care le avem, cazul va fi direcţionat către poliţie, pentru că din primele date rezultă că este vorba de fapte penale. În cursul zilei de ieri am sunat la ENEL pentru a obţine un punct de vedere. Telefonic la 0219977, acolo unde românii deja s-au învăţat că trebuie să aştepte ca robotul să-şi facă ”milă” de ei pentru a-i transfera unui operator, într-un caz fericit. Pentru că, de cele mai multe ori, rămâi doar la robot, iar sloganul de pe site-ul companiei, ”Suntem aici pentru tine”, pare doar o glumă sinistră. Un mesaj am trimis şi pe adresa de Facebook a celor de la ENEL, dar cinci ore mai târziu părea necitit, astfel încât un răspuns este greu de crezut că va fi oferit de cineva abilitat din partea companiei în cauză. Iar cazul de la Gura Humorului s-a repetat de cel puţin cinci ori. Emilia Bidirel a mărturisit că şi alţi vecini de-ai ei s-au trezit mutaţi peste noapte de la E.ON la ENEL fără ca vreunul din ei să fi înaintat vreo cerere în acest sens.

SURSA: monitorulsv.ro

Comentarii