Un consilier local îl acuză pe primarul Chirica că îşi face campanie prin intermediul tichetelor sociale

luni, 04 aprilie 2022, 10:26
1 MIN
 Un consilier local îl acuză pe primarul Chirica că îşi face campanie prin intermediul tichetelor sociale

Răzvan Timofciuc, consilier local din partea USR, îl acuză pe Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi că îşi face campanie prin intermediul tichetelor sociale oferite pensionarilor. Mai jos redăm poziţia integrală a consilierului local.

“Primarul Mihai Chirica se foloseşte de ajutoarele sociale pentru a-şi face campanie. Ruşine!

10.584 de pensionari, cu pensii cumulate până la 1.200 lei vor beneficia de ajutor social de la Primărie (un carnet cu 10 tichete a 10 lei fiecare / beneficiar) cu ocazia Paştelui. Ajutoarele vor fi împărţite de pe 6 aprilie.

Imagine postata pe contul de Facebook al consilierului local Razvan Timofciuc

Nu are ce căuta un mesaj electoral al primarului Chirica pe aceste tichete pentru că banii pentru ajutoare sociale sunt din taxele şi impozitele oamenilor.

Dacă şi-ar fi vândut 2-3 dintre vilele sale pentru a susţine o astfel de campanie socială, ar fi fost în regulă să îşi pună numele pe aceste tichete. Dar când e vorba de bani publici, aşa ceva nu este tolerabil.

Imagine postata pe contul de Facebook al consilierului local Razvan Timofciuc

Fac apel public către Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi să nu distribuie către pensionari tichetele în forma aceasta.  Iaşul merită mai mult! Astfel de lideri care se caţără şi pe necazurile oamenilor pentru a-şi face campanie sunt depăşiţi de vremurile în care trăim.  #OmulTăuDinPrimărie”, scrie Răzvan Timofciuc pe contul său de Facebook.

Comentarii