Caută 
4 MIN
La începuturile pandemiei, unii cercetători au făcut o descoperire neaşteptată: fumătorii păreau apăraţi de cele mai rele efecte ale Covidului. Venit iniţial din observaţii asupra unor pacienţi spitalizaţi în China, „paradoxul fumătorilor” a fost ulterior raportat în Italia şi Franţa, scrie în The Conversation Mark Shrime, şeful departamentului de chirurgie generală de la RCSI University of Medicine and Health Sciences.
Dar un studiu amplu efectuat în UK şi făcut public în septembrie a infirmat „paradoxul”. Fumătorii aveau o probabilitate de spitalizare cu 80% mai mare decât nefumătorii. Ce s-a întâmplat de a greşit atât de tare ştiinţa?
Matematicianul Pierre-Simon Laplace a spus odată: „Cu cât ceva este mai extraordinar, cu atât are nevoie de dovezi mai solide”. Iar cosmologul american Carl Saga a făcut o remarcă celebră: „Aserţiunile extraordinare trebuie susţinute de dovezi extraordinare”. Şi, să recunoaştem, părea de-a dreptul miraculos ca fumătorii cu plămânii afectaţi de tutun s-o ducă mai bine într-o boală a aparatului respirator.
Din nefericire, dovezile extraordinare sunt lente, complexe şi cam plictisitoare. Pe de altă parte, opinia publică este deosebit de dornică să se entuziasmeze în faţa extraordinarului.
Se vedem cum a fost posibil
Prima problemă este că ştiinţa este nesigură, fapt care-i face pe oameni să nu se simtă confortabil. Să luăm o prognoză a vremii: dacă mi se spune că sunt 10% şanse de ploaie, probabil că nu voi lua umbrela. Şi în 9 cazuri din 10 voi avea dreptate. Dar în al zecelea voi regreta – şi mă voi plânge de cât greşesc meteorologii.
Problema nu sunt meteorologii, totuşi. Este nevoia mea de certitudine. În subconştient, „sunt 10% şanse de ploaie” se traduce prin „azi nu va ploua”. Această înclinaţie este pretutindeni: în sondaje politice, în predicţii prezidenţiale şi chiar în vizitele la doctor – vreau ca doctorul să-mi spună ce este cu gâtul meu iritat, nu ce ar putea fi.
Totul este o probabilitate
Şi aşa lucrează ştiinţa. Totul este o probabilitate, iar fiecare nouă informaţie ne face să recalculăm probabilităţile.
În ianuarie 2020 ştiam puţine despre acest virus. Pe măsură ce au apărut dovezi ne-am recalculat probabilităţile. De aceea nu mai dezinfectăm corespondenţa, dar încă recomandăm purtatul măştilor. Nimeni nu poate fi 100% sigur că aceste recomandări sunt corecte – pot apărea noi dovezi – dar ele reflectă cele mai bune informaţii pe care le avem.
La fel a fost cu paradoxul fumătorilor: înainte de pandemie, dovezile spuneau că fumatul nu face nimic bun pentru plămâni. Cu informaţii noi – şi bune – probabilităţile ar fi putut fi recalculate, conducând spre afirmaţia extraordinară că fumatul protejează. Iar acesta este al doile aspect: au fost dovezi bune?
Nu au fost
În priml rând, când au fost făcute publice, cele mai multe lucrări despre paradoxul fumătorilor nu fuseseră verificate de alţi oameni de ştiinţă (terţi competenţi). Pe măsură ce unele au continuat spre publicare după verificare de către terţi, altele au fost retrase după ce a devenit evident că fuseseră finanţate de industria tutunului. Comunicatele înainte de publicare sunt foarte bune pentru transmiterea rapidă a informaţiilor; nu sunt la fel pentru a asigura şi că informaţiile sunt corecte.
În al doilea, cele mai multe din aceste studii au fost mici. Deşi nu este ceva esenţial, înseamnă că dovezile trebuie privite cu prudenţă. Cu alte cuvinte, probabilităţile se pot schimba, chiar mult.
Intuitiv, dacă dai cu banul de 1.000 de ori şi de 999 de ori apare capul, poţi fi destul de sigur că banul este „trucat”. Dacă apare de două ori din trei încercări, nu mai poţi fi la fel de sigur. Studiile în favoarea paradoxului fumătorilor au avut participanţi de la sub 20 la câteva sute. Studiul britanic care le-a infirmat a avut 421.000.
În ultimul rând (şi cel mai subtil), studiile despre paradoxul fumătorului au pus o întrebare diferită de cea care ar fi trebuit. Au întrebat: „Din cei aflaţi acum în spital, câţi sunt fumători?” Sună altfel decât: „În comparaţie cu nefumătorii, cât de probabil este ca fumătorii să fie spitalizaţi?”
Aş mai spune că ştiinţa nu a greşit cu paradoxul fumătorilor. A fost o descoperire interesantă care a dus la o foarte răspândită aserţiune extraordinară. Iar dacă învăţăm ceva de la Covid, este că aserţiunile extraordinare – despre fumat, zinc, înălbitor, gargară cu iodură sau peroxid de hidrogen nebulizat – trebuie făcute respectând cele mai înalte standarde. Ştiinţa se mişcă încet. Aserţiunile extraordinare, nu. Parafrazându-l pe Jonathan Swift, ele zboară în timp ce ştiinţa vine şchiopătând după ele.
SURSA: hotnews.ro
