Un nume despre care veţi mai auzi: ieşeanul de care se teme Ciucă

joi, 13 aprilie 2023, 01:50
2 MIN
 Un nume despre care veţi mai auzi: ieşeanul de care se teme Ciucă

Nu ştim dacă aţi fost pe fază, stimaţi telespectatori, dar politicianul liberal care a punctat şi atacat cel mai eficient derapajul lui Ciucă atunci când acesta a decis, cu doar câţiva apropiaţi, şi nu în forurile statutate, ca partidul să meargă pe mâna PSD cu pragul de 50.000 de euro la abuz în serviciu, şi cel care în final l-a făcut pe Ciucă să se teamă de forţa partidului şi să dea înapoi, cum ştiţi, ei bine, acesta este un politician ieşean. 

Ei, staţi puţin şi nu vă entuziasmaţi prea tare, că doar n-o să credeţi că e cel la care v-aţi gândit din prima, pupil de-al prezidentului. Noo, musiu, nu e de la noi din parohie din păcate, decât prin faptul că e născut, crescut şi şcolit aicea în târg, dar plecat de ceva anişori la Bucureşti, acolo unde are o importantă casă de advocatură.

Da, el este dipotatul care l-a făcut pe Ciucă să dea înapoi, căci a văzut deodată că ieşeanul de care vorbim poate mişca partidul împotrivă, după ce a publicat pe facebook o moţiune foarte critică, în care Ciucă era făcut cucă, şi la care au aderat suprinzător de mulţi liberali. Şi care, fără doar şi poate, în acest moment e recunoscut ca unul din cei mai influenţi liberali ieşeni. A, scuze, că uitarăm: Cristian Băcanu îl cheamă. Notaţi acest nume, că sigur vom mai auzi de el…

Iacătă-i pe amândoi!

Şi apropo de politicieni ieşeni foarte influenţi la Bucureşti, iată o fotografie caldă, de ieri, cu doi dintre parlamentarii locali aflaţi la butoane ce ar putea fi tare importante: membri în comiţia de control al serviciilor secrete.

Vă daţi seama ce sfori groase şi curmeie lungi s-ar putea trage dintr-o astfel de postură într-o ţară în care majoritatea celor aflaţi în funcţii publice le tremură nădragii pe ei când aud de servicii secrete?

Despre cei doi este vorba, în fotografia de faţă, aflaţi în primul rând, pe extreme: liberalul ieşean Alex Muraru în stânga, şi pesedistul ieşean Silviu Macovei în dreapta.

Influenţă voiaţi? Ei, hai că glumeam: ei par a fi de partea cealaltă a pârleazului, dragilor. Adică la ăia cu nădragii.

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii