Un ofițer din Constanța a furat 14 kg de aur din camera dovezilor a Poliției

vineri, 13 mai 2022, 10:11
1 MIN
 Un ofițer din Constanța a furat 14 kg de aur din camera dovezilor a Poliției

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui fost ofițer de poliție în cadrul IPJ Constanța – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă calificată.

Potrivit DNA, Marius-Paul Constantinescu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și, în perioada septembrie – decembrie 2007, ar fi înlocuit o cantitate de 14,661 kg bijuterii (în valoare de 400.000 de euro potrivit estimării părții civile) ridicate în urma unei percheziții domiciliare, cu obiecte din metal comun, lemn, plastic sau alte materiale.

Înlocuirea bunurilor de valoare s-ar fi petrecut în contextul instrumentării de către fostul polițist de la Investigarea Fraudelor a unui dosar de contrabandă.

„Precizăm că bijuteriile respective ar fi fost înlocuite de inculpatul Constantinescu Marius-Paul în contextul în care, în perioada respectivă, s-au desfășurat mai multe activități de manipulare și expertizare a tuturor bijuteriilor (137,16 kg) ridicate în urma percheziției”, se precizează în rechizitoriul procurorilor anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța.

Comentarii