Un preot acuză că există o mafie homosexuală în BOR. Orgii cu preoţi şi politicieni, fără femei

marți, 04 octombrie 2022, 16:35
2 MIN
 Un preot acuză că există o mafie homosexuală în BOR. Orgii cu preoţi şi politicieni, fără femei

Antena 3 a prezentat mărturia în exclusivitate a preotului care a provocat scandalul sexual în care este implicat deputatul Aurel Bălăşoiu. Fostul preot, Cristi Călin, spune că a fost martor la mai multe orgii sexuale la care au participat mai mulți politicieni și fețe bisericești, dar neagă că au fost prezenți și minori.

”Am fost solicitat de către organele de cercetare penală pentru că în spațiul public au apărut niște informații.

Eu unul m-am infiltrat printre acești oameni, ca unul care a suferit în urma deciziilor luate de biserică, agresive în privința mea, și atunci m-am infiltrat printre ei să văd dacă e chiar așa cum spune lumea, că există o întreagă mafie a homosexualilor în rândul monahilor. 

Am observat, din păcate, cu tot respectul, că da, se adeverește. Dar acestea le-am sesizat și le-am comunicat instituțiilor competente. 

Am fost chemat la audieri în calitate de martor, cred. Iar legat de acele poze care au apărut în spațiul public, nu știu de unde au apărut și cine le-a dat, dar, într-o oarecare măsură, reprezintă realitatea”, spune fostul preot.

”Eu sunt unul care a fost prezent la tot felul de acte, manifestări și întâlniri care se desfășurau în grupuri organizate, în scopuri sexuale. Dar din ce am sesizat și din ce am văzut eu acolo, nu existau minori, pentru că erau niște reguli foarte stricte. În diferite locații se desfășurau activități sexuale, pentru persoane adulte. Doar între bărbați, fără femei. Deputați, oameni de toate categoriile sociale. Chiar și un elev, dar care a confirmat că are 19 ani, jurnaliști, preoți, teologi. Din motive de discreție nu aș dori să fac publice numele lor, decât cele care au apărut în spațiul public.

Am participat în mod direct la unele jocuri din acestea erotice și atunci m-am strecurat și eu pe acest grup de WhatsApp. Pe acest grup, timp de o săptămână, s-au trimis peste 1.000 de poze. Fotografii care înfățișau sau prezentau anumite persoane în ipostaze sexuale. Persoane publice și persoane private. Printre care și acest deputat”, a mai spus Cristi Călin.

Comentarii