Un preot celebru din Iaşi îl apără pe Visarion Alexa: „Greșeala lui e că nu a fost prudent”

sâmbătă, 24 septembrie 2022, 13:11
2 MIN
 Un preot celebru din Iaşi îl apără pe Visarion Alexa:  „Greșeala lui e că nu a fost prudent”

Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași a comentat cazul de agresiune sexuală în care este implicat preotul Visarion Alexa.

Acesta a menționat într-o declaratie postată pe YouTube că a trecut prin situații similare.

„Şi eu am trecut prin chestia asta. Am avut suficiente enoriașe din astea. Nu obraznice, oleacă de îndrăzneală si au aruncat tot felul de aluzii sau tot felul de chestiuni. Acum eu cred următorul lucru, părerea mea personală: nu știu în ce măsură a greșit părintele, mai ales că e om însurat cu soție, cu copii.

Nu cred că era neapărat pentru dânsul, cheia principală, ca să facă el avansuri persoanei respective, treaba lor ce or fi vorbit. Auzisem ceva că erau prieteni de doi ani și vorbeau permanent la telefon."

Părintele Calistrat Chifan a mărturisit a avut la rândul lui conversații cu astfel de persoane și le-a salvat în telefon în funcție de „problemele" pe care le avea fiecare.

Potrivit preotului, ajunsese la 200 de mesaje și 800 de apeluri primite în aceeași zi, de la aceeași persoană.

Calistrat Chifan crede că acest caz este o telenovelă și că vina este a femeii care susține că a fost agresată sexual de părinte, că nu s-a opus ferm, dar și a preotului pentru că nu a fost prudent.

„Părinte sunteți un nesimțit. Dacă ați încercat cu altcineva, opriți-vă, cu mine nu încercați așa ceva că vă dau cu geanta în cap. Și eu cred că părintele nu continua.

Aici greșeala principală o are părintele pentru că nu a fost prudent: să ai undeva un loc vizibil, uitați este cameră, se vede, nu încercați să faceți prostii sau gesturi obscene.

De ce-mi miroase mie că ar fi ceva cusut ușor cu ață alba. Pare interesant următorul fenomen: cum de tu, supărată, atinsă, deranjată, abuzata, agresată de ce ți s-a întâmplat ție treaba asta în aprilie și tu ai venit tocmai în septembrie? Dacă ți s-a întâmplat azi, azi te-ai dus! Ca să nu se perpetue problema. Aș putea spune că doamna a fost bine pregătită exact în ce trebuia să facă sau dirijată de cineva. Și biserica are dușmanii ei”, a mai spus părintele Calistrat, potrivit ziare.com.

Preotul Visarion Alexa și-a recunoscut faptele de care este acuzat în dosarul de hărțuire sexuală deschis pe numele său, au anunțat joi, 22 septembrie, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române.

Comentarii