Un preot spală obrazul popilor

De aceea cred că a şi existat pentru prea mulţi ani o răceală între Patriarhie şi Mitropolie, între Bucureşti şi Iaşi. Sunt exemple de comportament, răbdare şi chibzuinţă complet diferite: după scandalul incendiului din Colectiv, PF Daniel şi-a pus ţara în cap printr-un comportament obtuz, refractar; după repetatele scandaluri care au rezultat după mult blamatul Sinod din Creta, IPS Teofan nu i-a arătat cu degetul pe detractori, deşi avea instrumentele necesare ca să poată face asta. Avea şi argumentele morale s-o facă. Pe plan personal, chiar a urmat un post negru atât de aspru încât apropiaţii îşi făceau griji pentru sănătatea sa, iar la fiecare Liturghie pomeţii îi deveneau din ce în ce mai proeminenţi pe un chip întins la maximum. Deşi aveam toate informaţiile am ales, din respect, să nu scriu asta atunci şi să-l transform iar în ţinta „schismaticilor“, aşa cum tot din respect pentru el aleg să scriu asta astăzi. Nu toţi preoţii sunt popi, cum spunea şi părintele Constantin Sturzu săptămâna trecută într-un comentariu în „Ziarul de Iaşi“. Nici toată presa nu e preş.

Înaltpreasfinţitul Teofan a ieşit cu un capital foarte mare şi pozitiv de imagine după un pelerinaj cum rar i-a fost hărăzit Iaşului. Anul acesta de Sfânta Parascheva au fost mai mulţi oameni ca de obicei. Nu a plouat. A fost frig, dar nu cât să te descurajeze. Toate apele s-au despărţit astfel încât duminică, pe scena amplasată spre Bulevardul Ştefan cel Mare, ochii a zeci de mii de oameni din Iaşi şi a multor altora din ţară să fie aţintiţi asupra mitropolitului Moldovei şi Bucovinei. Duminică, IPS Teofan a punctat de două ori. A stat pe acea scenă alături de cinci bătrâni de peste 100 de ani, de-o vârstă cu România întregită, într-un act unificator pe care nicio autoritate din ţara asta nu a fost capabilă să îl facă. A aşezat biserica în mijlocul celor cinci bătrâni care s-au născut sau au trăit în cele cinci provincii tradiţionale ale ţării: Moldova, Basarabia, Ţara Românească, Ardealul şi Bucovina. Nu le-a mulţumit ţara acelor bătrâni, ci le-a mulţumit biserica. N-a făcut-o Preafericitul, ci ÎPS Teofan. Care nu s-a urcat pe scenă doar ca să culeagă lauri, ci care a vorbit, curajos şi corect, în predica de la finalul slujbei, despre referendum. „Celor care nu au fost la vot ne cerem iertare noi, oamenii bisericii, că poate viaţa noastră şi cuvântul nostru nu au fost atât de convingătoare şi astfel au ascultat alte voci. Dar acum vom duce şi unii, şi alţii, crucea cea grea a consecinţelor care duc la nevalidarea referendumului închinat familiei“.

Când în primele trei zile de după referendum au apărut voci ale înalţilor prelaţi care cereau excluderea din Biserică a celor ce nu au votat sau care ameninţau în continuare cu fantasme precum „homosexualii care fură copii“, sunt convins că vocea raţională a lui IPS Teofan a avut ecou în toate taberele. Cum nu s-a temut să îşi asume îndemnul la vot încă din primele zile în care a fost stabilită în mod oficial data referendumului, deşi a fost hulit pentru asta, aşa a şi ieşit, prilejuit ce-i drept şi de celebrarea Sfintei Parascheva, să vorbească despre consecinţe, dar fără să arate pe nimeni cu degetul. Ce simplu i-ar fi fost să ne îndemne la rugăciune şi pocăinţă, ca şi cum referendumul nici nu s-ar fi întâmplat…

Nu am susţinut niciun moment referendumul, nici pentru felul în care a fost impus public, nici din punct de vedere moral şi nici pentru substratul său. Dar am condamnat vehement generalizările şi violenţa împotriva celor care, din oricare motive, au ales să meargă la vot. Însă ÎPS Teofan a ales să le întoarcă obrazul celor care l-au scuipat şi să facă ce nu a făcut niciun ierarh până în acest moment: să-şi asume rezultatul.

În ultimii doi ani i-am cerut de mai multe ori lui ÎPS Teofan să-mi acorde un interviu. L-am provocat să se expună unei serii de întrebări pe care apropiaţii cu siguranţă nu i le-ar fi pus. Să iasă din bula în care s-a înconjurat şi să-i asculte şi pe cei care nu îi validează în întregime discursul. Nu a acceptat niciodată şi mereu am pus-o pe seama fricii de expunere publică într-un alt mediu decât cel controlat de el. Duminică, 14 octombrie, uneori încurcat, alteori emoţionat în prezenţa celor 5 bătrâni de-o vârstă cu România întregită, ÎPS Teofan s-a expus mai mult decât a făcut-o vreodată, atunci când vorbea unei mâini de credincioşi la finalul liturghiei sau când transmitea mesaje prin canalele oficiale ale Mitropoliei. Poate acum ne va oferi şi acel interviu. Sau poate că nici nu mai este nevoie.