Un trailer a distrus reţeaua de fir-contact din zona podului Nicolina, iar apoi a dispărut VIDEO

luni, 04 martie 2024, 16:43
1 MIN
 Un trailer a distrus reţeaua de fir-contact din zona podului Nicolina, iar apoi a dispărut VIDEO

Un trailer încărcat agabaritic a circulat sâmbătă prin municipiul Iaşi, iar şoferul neatent la înălţime a intrat cu utilajul sub podul Nicolina şi a distrus reţeaua fir-contact de tramvai. Ulterior, el a plecat de la locul incidentului.

“Ziua de sâmbătă şi duminică a fost, printre altele, ocupată şi de găsirea celui care ne-a distrus reţeaua fir-contact la tramvai pe traseul DN 28, respectiv Nicolae Iorga – Baza 3. Practic, Un trailer încărcat agabaritic a intrat prin oraş şi a retezat reţeaua sub podul Nicolina şi Calea Chişinăului – Baza 3 , şi a dispărut.

Cu ajutorul reţelei de supraveghere video l-am depistat şi îl aşteptăm la casieria Primăriei Iasi ca să deconteze factura de remediere a stricăciunilor. Pentru cei care nu cunosc încă, in Iaşi avem, doar la Primărie, trei dispecerate de supraveghere dotate cu peste 1000 de camere video împreună”, se arată într-o postare pe Facebook a primarului Mihai Chirica.

Comentarii