Unde se află Ioan Niculae? Va fi luat de pe aeroport la pușcărie fără a trece pe acasă

joi, 18 februarie 2021, 22:06
2 MIN
 Unde se află Ioan Niculae? Va fi luat de pe aeroport la pușcărie fără a trece pe acasă

Omul de afaceri Ioan Niculae, condamnat, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, nu a fost găsit acasă de polițiștii care au ajuns la vila sa din Zimnicea. Drept urmare, va fi emis un mandat de urmărire națională întâi, urmând ca probabil, în cazul în care nu va fi găsit pe teritoriul României, să fie emis și un mandat de urmărire internațională.

"Din informațiile pe care eu le am, Ioan Niculae se află în drum spre România. În urmă cu puțin timp, am luat legătura cu soția domnului Ioan Niculae, cu doamna Nicoleta Niculae. Dânsa mi-a spus că soțul său nu a fugit, a plecat la finele săptămânii trecute la Milano, la clinica unde face un tratament pentru apneea severă pe care a căptătat-o după infecție cu COVID pe care a avut-o. Doamna Niculae mi-a mai spus că Ioan Niculae a aflat imediat, astăzi, de decizia de condamnare și a decis să-și facă externarea și să vină spre România. Acum, conform declarație doamnei Niculae, acesta va fi așteptat la aeroport și de acolo va fi încarcerat direct, fără a mai trece pe acasă, pentru că dânsa mi-a spus că a vorbit cu Poliția, oamenii legii știu deja, deci urmează să îl aștepte la aeroport. Înțeleg că în valiză are totuși haine de schimb și ce mai avea dânsul când a plecat în Italia", a spus Adina Anghelescu.

Aflați amănunte de pe antena3.ro.

Comentarii