USR, de la romantism, la cinism

joi, 19 decembrie 2019, 02:50
3 MIN
 USR, de la romantism, la cinism

Dacă mesajul lui Barna va fi însuşit în litera lui de USR, vom asista la o premieră în politica românească. Primul partid care se reinventează în faţa propriului electorat, împotriva lui. Fără „romantici”, USR nu trece pragul de 5% necesar accederii în Parlament.

Conflictul declanşat de excluderea Olimpiei Ardelean din partid a pus USR într-o lumină sumbră. Peste 600 de membri ai formaţiunii, mulţi cu funcţii de conducere, au contestat decizia adoptată miercurea trecută de Biroul Naţional, undeva spre miezul nopţii, şi au cerut revenirea vicepreşedintelui USR Ilfov în partid. Pe fond, opozanţii au apreciat că USR are nevoie de membri care să pună sub semnul întrebării orice acţiune a partidului, să tragă semnale de alarmă, chiar cu riscul unor exagerări. Cum şi-a apărat conducerea USR, în speţă „tabăra Barna”, decizia de excludere? Neconvingător.

Prima reacţie exhaustivă pe subiect a apărut tardiv, mai precis marţi, la aproape o săptămână de la izbucnirea scandalului. În toată această perioadă, Dan Barna, altfel un politician hiper-activ pe Facebook şi în dezbaterile publice, a tăcut suspect. Mai grav, a lăsat impresia că tratează cu aroganţă întrebările jurnaliştilor pe tema „Oli”. Cu chiu, cu vai, i s-au scos cu forcepsul scurte precizări despre scandal, toate trase la indigo, într-un limbaj de lemn, zici că se terminase CEx-ul la PSD. Ca să nu mai spunem că din tablou au lipsit ceilalţi lideri ai USR care şi-au însuşit (?) decizia de excludere. Aveau treabă, le-a fost ruşine, l-au lăsat intenţionat pe Barna în offside?

În fine, marţi, într-un mesaj nesfârşit pe grupul intern „Poiana lui Iocan” (că doar presa nu merită băgată în seamă), liderul USR şi-a găsit timp pentru a motiva excluderea Olimpiei. În mare, îi reproşează că a înjurat, a jignit şi că „ceea ce este prezentat astăzi în spaţiul public ca un demers de «avertizor de integritate» are în spate în realitate o clasică luptă politică internă”. Până aici, un punct de vedere credibil, n-o fi tipa vreo sfântă, o fi sărit calul, nu era la prima abatere, merita o „scatoalcă”, inclusiv decizia de excludere care oricum poate fi atacată. Problema e că Barna nu s-a oprit la explicaţiile „tehnice”, pe care trebuia să le dea din prima zi, şi s-a lansat într-un lung discurs despre viitorul partidului. A dus în derizoriu scandalul şi a prezentat noua filosofie a USR, care pe scurt poate fi rezumată în următoarele fraze: „epoca opoziţiei anti-sistem a trecut odată ce Dragnea e la locul lui şi PSD în opoziţie”, „epoca tinerilor entuziaşti şi simpatici tocmai se încheie”. Cuvintele cheie? „Guvernare”, „profesionalizare”, „cultură organizaţională”. În finalul textului, propune un referendum intern prin care USR să se definească doctrinar pe centru-dreapta. „A fost perioada romantică a partidului şi acum trebuie să venim cu ceva mai consistent”, şi-a sintetizat Barna discursul, într-o declaraţie citată de Agerpres.

Dan Barna îşi asumă un pariu riscant pentru viitorul partidului. Scorul imens obţinut de USR la europarlamentare s-a datorat „romantismului”, agitaţiei soră cu anarhia din partid, doctrinei nedefinite şi lipsei culturii organizatorice. Electoratul a votat masiv o gaşcă de tineri „entuziaşti şi simpatici” pentru acţiunile anti-sistem probate în timp, dublate de un discurs de bun simţ, lipsit excese ideologice sau soluţii miraculoase. Profesionalizarea partidului s-a tradus printr-un scor semnificativ mai redus la prezidenţiale. Iar obsesia cu care liderul USR invocă intrarea la guvernare, după ce tocmai a refuzat-o, e cinică şi ipocrită în acelaşi timp. Dacă mesajul lui Barna va fi însuşit în litera lui de USR, vom asista la o premieră în politica românească. Primul partid care se reinventează în faţa propriului electorat, împotriva lui. Fără „romantici”, USR nu trece pragul de 5% necesar accederii în Parlament. 

Comentarii