Vai de săgeata lor!

De data aceasta, eşecul moţiunii de cenzură la adresa guvernului Dăncilă, de săptămână trecută, nu a mai dezvăluit forţa PSD ci slăbiciunea suspectă a opoziţiei. Prin felul în care au dus negocierile cu celelalte tabere, PNL şi Ludovic Orban – care s-a autopropus ab initio premier! -,  s-au străduit din răsputeri ca demersul lor să nu aibă succes. 

Rezultă două aspecte. Primul dintre ele reia o discuţie mai veche referitoare la ipocrizia liberalilor. Devine tot mai evident că PNL are aceleaşi interese în materie de justiţie ca PSD. Deşi în parlament critică (dar nu atât de vehement ca USR!) modificările aduse de putere codurilor de procedură penală, liberalii abia aşteptă să profite, la rândul lor, de aceste intervenţii pe cord deschis. E o greşeală să credem că, în politica românească, asistăm la o confruntare între cei buni şi cei răi. După 28 de ani de jaf şi minciună, aleşii – indiferent de partidele din care provin -, mai au singur scop: să-şi salveze averile ilicite şi să-şi asigure libertatea. Noile coduri le garantează pe amândouă. Poate că, în parlament, mai există câţiva naivi care doresc binele poporului, dar naivitatea lor provine mai mult din lipsa de experienţă politică şi mai puţin din buna credinţă. 

Un argument în favoarea jocului dublu al PNL îl reprezintă şi pierderea permanentă de membri de partid în favoarea ALDE  – formaţiunea cu cel mai mare procent de penali -, urmată de reiterarea îndemnului de unificare a liberalilor. (La fel ca UDMR, ALDE a ieşit întărită în urma moţiunii de cenzură, prin şantajul practicat pe relaţia cu PSD.) E ciudat cum tocmai trădătorii vorbesc de unitate şi de valorile liberalismului!   

Al doilea aspect face trimitere la o chestiune de leadership. Chiar presupunând că Ludovic Orban este un politician onest, toate acţiunile sale din ultimul an ne-au arătat un lider slab, lipsit de inspiraţie şi de viziune. E foarte posibil ca Orban să aibă inclusiv o problemă de autoritate în PNL, de vreme ce alegerea sa ca preşedinte de partid nu a generat şi o emulaţie în rândul formaţiunii pe care a ajuns să o conducă.

Dacă ne aducem aminte că (după descalificarea lui Viorel Cataramă) Ludovic s-a bătut cu nesemnificativul Cristian Buşoi pentru şefia PNL, atunci înţelegem că liberalii o duc extrem de prost la capitolul resurse umane. Este efectul ultimilor 10-15 ani de izolare intenţionată, în care liderii din teritoriu (cu acordul centrului?) au închis porţile organizaţiilor judeţene pentru a-şi securiza poziţiile de forţă. În felul acesta, majoritatea filialelor, din ce în ce mai pipernicite, au fost acaparate de tot felul de ageamii, ce se dedau unor jocuri care nu nimic de-a face cu binele public.       

Faptul că Ludovic Orban nu a început cu începutul, recte cu o reformă absolut necesară a PNL, îl condamnă pe el la pierzanie şi partidul la un blocaj din care îi va fi foarte greu să iasă. De ce să-i alegi pe liberali când ei seamănă atât de bine, la averi şi la caracter, cu pesediştii? Aşa se şi explică de ce PNL nu creşte în sondaje – fiindcă nu este perceput ca o alternativă viabilă la PSD.

Pentru a avea succes la alegerile viitoare, PNL are nevoie de un conducător veritabil care să forţeze, înainte de toate, schimbarea la faţă şi mai ales la corp a acestui partid.  Abia pe urmă, acest lider va avea dreptul să vorbească despre guvernarea României. Altfel, clonţul mic şi săgeata îndărăt în tolbă!