Vesta tricotată: nerdy sau trendy? Date istorice care vă vor uimi

luni, 29 noiembrie 2021, 18:12
2 MIN
 Vesta tricotată: nerdy sau trendy? Date istorice care vă vor uimi

Poate că vesta nu este chiar prima piesă vestimentară care vă apare în minte atunci când vă gândiți la glam & fashionable. Cu toate acestea, item-ul a făcut furori în istorie, a fost nelipsit din costumele domnilor eleganți și s-a reîntors, în varianta tricotată, nerd style, pe podiumurile prezentărilor de toamnă/iarnă 2021/2022.

În istorie, vestele ca articole vestimentare apar în jurul anilor 1600, purtate de către nobili pe sub jachete și erau confecționate din materiale prețioase, similare cu hainele – din brocart, cu fire de aur, cu broderii și detalii prețioase. Vesta evoluează pe măsură ce trec anii și devine indispensabilă la costumul masculin de business (este tot mai purtată chiar și în varianta fără haină, în printuri diverse, asortată la… șosete colorate și barbă de hipster în zilele noastre), iar secolul 20 i-a definitivat popularitatea.

Când apare prima vestă tricotată însă? Istoria spune că, în teorie, undeva pe la începutul anilor 1900, când o echipă de fotbal din Michigan primește, parte a echipamentului sportiv, și un pulover tricotat, anchior, căruia unul dintre jucători îi scoate mânecile. Și așa apare prima vestă tricotată – călduroasă și totuși comodă. Practic însă, aceste tipuri de veste erau deja purtate — tot în sport, încă din anii 1880, de către canotorii participanți la concursuri — le ținea de cald, însă nu îi împiedica în mișcări ca un pulover. În plus, o vestă tricotată, împreună cu o pereche de pantaloni și cu cămașă formează o ținută „standard” pentru jucătorii profesioniști de cricket din UK, Australia, India și Africa de Sud. Ținuta e împrumutată în secolul 20 și în golf, vestele tricotate cu carouri, asortate cămășilor, fiind în acest caz alternativa mai ușoară la costumele de golf din tweed.

Aflați amănunte de pe cosmopolitan.ro.

Comentarii