Viața și Minunile Sfintei Cuvioase Parascheva

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. În mod deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 370 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de binecuvântare și de însănătoșire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu.

Viața Sf. Cuvioase Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima mențiune în limba română despre viața sfintei o găsim în Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.

S-a născut în Epivata (azi Selimpașa), pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului Bizantin.

Părinții ei, oameni de neam bun și credincioși, au crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea și împlinirea virtuților creștine. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele Eftimie; a fost ales episcop, în localitatea Madite, pentru dragostea față de cele sfinte și pentru cultura sa deosebită.

Sfânta Parascheva și-a petrecut copilăria în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, „fiind într-o biserică a Precistei“ a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârșire și din acel moment a început să săvârșească multe fapte de milostenie.

Deseori și-a dăruit hainele sale săracilor, fără să țină seama de mustrările părinților.

Moștenind o mare avere de la părinți, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea din moștenire și, „părăsind frumusețea acestei lumi“, s-a retras „în adâncul pustiei“. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească.

Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ținutul Pontului, după ce a trecut prin Calcedon (Kadiköy), unde s-a închinat la moaștele Sfintei Mucenițe Eftimia. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat cu dorința de a-și petrece restul vieții în Țara Sfântă. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înălțat duhovnicește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârșire.
Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă „nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăția sufletului și de răspuns județului (judecății n.n.) ce va să fie“. „Ea pururea suspina și nepărăsit tânjea cumu-și va înfrumuseța sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci, la vederea Mirelui său, de slava și de lumina și de bucuria cea fericită. De aceasta (…) ochii de lacrimi îi erau întunecați pururea“.

Într-o noapte însă, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părintești: „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit.“ După ce a avut această vedenie, sfânta fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la }arigrad veni. Și mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherne și către icoana Sfinției Sale căzu și cu lacrimi se ruga așa și zicea: “N-am altă nădejde, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii îndreptătoare, tu-mi fii folositoare… Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, dacă m-am întors în lume, îndreptează-mă până la sfârșitul vieții mele, că altă nădejde nu am“.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care s-a născut, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. În timpul călătoriei pe mare, corabia a fost pe punctul de a se scufunda din cauza unei furtuni puternice. În acel moment tânăra Parascheva a strigat: „Kalikratei“ (Mult curaj), și, de atunci, conform tradiției, țărmul unde s-au salvat se numește Kalikratea. În Epivata, continuă Mitropolitul Varlaam, „trudă cătră trudă și durere cătră durere adăuga, cu post și nedormire pe sine se înfrumuseța…, cu lacrimi pământul uda și se ruga: «Doamne Iisuse Hristoase, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am călătorit în toată viața mea și acum, îndură-Te, Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu»“. Împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.

A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină.

Se spune că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând o groapă, „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă“. Cu toate acestea, au pus alături de ea trupul corăbierului, cel rău mirositor. Dar, în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, pe nume Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de mulțime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: „Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?“. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare. Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dumnezeiesc, și au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au adus cu mare bucurie, „cu lumini și cu tămâie“, așezându-l în Biserica „Sfinții Apostoli“ din Epivata.

Minunile Sf. Cuvioase Parascheva

Nu mult după aceste evenimente au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște. Creștinii din Epivata au zidit o biserică pe locul în care au trăit ea și părinții săi.

Vestea despre minunile care se săvârșeau în apropierea sfintelor moaște s-a răspândit curând în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia Ecumenică a trecut-o de timpuriu în rândul sfinților. Sicriul a ars, dar Moaștele Sfintei au rămas neatinse

Dintr-o scrisoare din 7 ianuarie 1889 adresată de arhiereul Valerian Ștefănescu episcopului Melchisedec Ștefănescu, aflăm că a ars toată lemnăria sicriului, de la pereți până la hainele Sfintei. Capacul s-a lăsat pe corpul Sfintei și flăcările au cuprins capacul, care se vede foarte ars, dar netopit. Focul a mistuit și partea de dedesubt a raclei și a ajuns la o salteluță umplută cu bumbac, pe care sta corpul Sfintei. Această salteluță se vede arsă la partea de dedesubt până la bumbac, care este pârlit puțin. Chiar dacă jăraticul stătea pe hainele Cuvioasei Parascheva, acestea nici măcar nu miroseau a fum.

Pecețile de ceară de la veșmintele ei (care proveneau din timpul lui Vasile Lupu) nu se topiseră. Ridicate din jar, Sfintele moaște au fost puse în racla din lemn în care au fost aduse inițial din Constantinopol și așezate în altarul paraclisului de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi“. Apoi au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din Iași, care fusese sfințită cu puțin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887.

Doar pentru o scurtă perioadă de timp, între 15 martie și 27 octombrie 1944, din cauza ofensivei sovietice în Moldova, sfintele sale moaște au fost mutate la Mănăstirea Ciorogârla, lângă București, iar ulterior, până la 26 noiembrie, același an, la Catedrala Patriarhală din București.