Vicepreşedinta Kamala Harris în locul lui Joe Biden, o ipoteză care stă în picioare?

joi, 15 februarie 2024, 13:09
3 MIN
 Vicepreşedinta Kamala Harris în locul lui Joe Biden, o ipoteză care stă în picioare?

Vicepreşedinta Statelor Unite, democrata Kamala Harris, are şanse să ajungă în fotoliul de lider al Americii dacă actualul preşedinte, Joe Biden, se va retrage din funcţie sau va fi înlăturat înainte de terminarea mandatului. O altă opţiune ar fi ca Harris să obţină nominalizarea partidului în cursa pentru Casa Albă, dacă varianta Biden nu mai stă în picioare, şi apoi să câştige alegerile în faţa rivalului republican, cel mai probabil Donald Trump. Discuţiile despre Preşedinta Kamala Harris sunt privite însă cu scepticism de multe voci de pe eşichierul politic american, care o văd pe aceasta într-o poziţie chiar mai defavorabilă decât cea a actualului lider din Biroul Oval. Vicepreşedinta Kamala Harris s-a declarat “pregătită să-şi servească” ţara, într-un interviu acordat ziarului The Wall Street Journal, în momentul unei intensificări a unei dezbateri pe tema vârstei preşedintelui Biden.

“Sunt pregătită să-mi servesc ţara. Nu există nicio îndoială în această privinţă,” a declarat democrata, în vârstă de 59 de ani, adăugând că oricine o vede la treabă “trage concluzia că este deplin capabilă să conducă.”

Interviul cu Harris a fost apărut luni, însă a fost realizat cu două zile înainte de publicarea joia trecută a unui raport al unui procuror special, care face comentarii despre memoria preşedintelui Biden.

Procurorul special Robert Hur, însărcinat să ancheteze dosarul cu privire la documente clasificate aflate în posesia preşedintelui democrat, a renunţat să-l ancheteze penal pe acesta, dar comentează, între altele, că un juriu nu l-ar condamna pe ”un om bătrân cu o memorie proastă.”

Hur a pus la îndoială memoria şi capacitatea preşedintelui de a-şi aminti date şi evenimente. Procurorul special a scris în raport că memoria lui Biden a fost “semnificativ limitată” atunci când a fost interogat de membrii echipei sale de investigatori. Printre altele, Biden a avut probleme în a-şi aminti când a început şi s-a încheiat mandatul său ca vicepreşedinte al Statelor Unite şi nu şi-a putut aminti când a murit fiul său, Beau.

Hur a explicat că “lipsa de atenţie şi vigilenţă ale preşedintelui demonstrează de ce foştii oficiali nu ar trebui să păstreze materialele clasificate nesecurizate acasă şi să le citească cu voce tare altora, dar juraţii ar putea concluziona că acţiunile domnului Biden au fost neintenţionate.”

Justificându-şi decizia de a nu-l pune sub acuzare penală pe Biden pentru că a luat cu el documente cu informaţii clasificate despre probleme de securitate naţională atunci când a părăsit postul de vicepreşedinte în 2017, Hur a scris: “Am luat în considerare faptul că, la proces, domnul Biden s-ar prezenta probabil în faţa unui juriu, aşa cum a făcut-o în timpul interviului nostru cu el, ca fiind un om în vârstă agreabil, bine intenţionat, cu o memorie slabă.”

Raportul lui Hur, fost procuror pentru statul Maryland, numit în funcţie de Trump, a zguduit campania electorală din Statele Unite, cu nouă luni înaintea alegerilor prezidenţiale de la 5 noiembrie, în care Biden se va confrunta, cel mai probabil, cu fostul preşedinte republican Trump.

La o zi după publicarea raportului, Kamalas Harris i-a luat apărarea preşedintelui. Ea a criticat raportul procurorului special ce a pus sub semnul întrebării memoria preşedintelui Biden, numindu-l “gratuit, inexact şi inadecvat.” Vicepreşedinta a denunţat “motivaţiile politice” ale procurorului şi a lăudat felul în care Joe Biden conduce America.

Comentariile lui Hur au reaprins însă discuţia despre capacităţile reale ale lui Biden de a mai putea conduce Statele Unite. Opoziţia republicană a cerut nu doar ca liderul din Biroul Oval să fie supus unui test cognitiv, ci şi ca membrii cabinetului său să ia în considerare îndepărtarea lui din funcţie, argumentând că nu mai este capabil să rămână la Casa Albă într-o perioadă în care America, şi lumea, se confruntă cu crize multiple. Dacă Biden va fi îndepărtat din funcţie, va putea însă Kamala Harris să preia frâiele Statelor Unite?

Vezi materialul integral pe G4MEDIA; SURSA FOTO: telegraph.co.uk

 

Comentarii