Vicepreşedintele CJ anunţă că a fost semnat contractul de proiectare al Spitalului Regional

miercuri, 29 decembrie 2021, 13:18
2 MIN
 Vicepreşedintele CJ anunţă că a fost semnat contractul de proiectare al Spitalului Regional

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Marius Dangă anunţă, pe Facebook, că a fost semnat contractul de proiectare a lucrărilor pentru Spitalul Regional de Urgenţă (SRU). 

Potrivit lui Dangă, proiectul va fi făcut de către o asociere de firme condusă de compania Studio Altieri, aşa cum Ziarul de Iaşi a scris recent. Valoarea contractului are o valoare de 39 milioane lei, iar proiectul trebuie predat în decembrie 2022. Ulterior, în 2023, poate fi lansată licitaţia de execuţie a lucrărilor având în vedere că SRU are finanţare asigurată de la guvern (credit bancar) şi de la Comisia Europeană (fonduri nerambursabile).

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila nu a putut fi contactat pentru a confirma semnarea contractului. „Ce veste bună am primit acum: contractul de proiectare a SRU Iaşi a fost semnat de ambele părţi!”, a scris Marius Dangă, pe pagina sa de Facebook. 

Asocierea cuprinde şase firme: trei din Italia şi celelalte trei din România. Liderul de asociere este Studio Altieri, o firmă cu experienţă majoră în proiectarea unor lucrări de amploare. În portofoliul de pe site-ul companiei sunt nominalizate proiecte similare în ţări precum Turcia, Egipt, Rusia, Serbia, Arabia Saudită, Kuwait, Libia, Oman, Emiratele Arabe Unite sau Italia.

De exemplu, în Turcia, firma este implicată în proiectul privind construirea unui campus medical în Etlik (provincia Ankara): o investiţie de amploare, realizată în parteneriat public-privat, care vizează amenajarea mai multor spitale care însumează peste 3.500 de paturi. Proiectul a început în 2012 şi are ca termen de execuţie 25 de ani. Alte proiecte de unităţi spitaliceşti în care a fost/este implicată compania sunt implementate în Sankt Petersburg (580 paturi), Shuwaikh (780 paturi, Kuwait), Suwaiq (300 paturi, Oman), dar mai ales în Italia: Milan (550 paturi), Bassano del Grappa (837 paturi) sau în regiunea Toscana (patru unităţi care însumează peste 1.700 paturi).

Partenerii italieni ai firmei la licitaţia SRU Iaşi sunt Steam şi Italconsult, ambele firme având, de asemenea, o experienţă bogată în proiecte mari de infrastructură. Din România, parte din asociere sunt Proiect Consulting (Bucureşti), Rheinbrucke (Timişoara) şi K-Box Construction Design (Bucureşti).

Cititi si: Rafila joacă „alba-neagra” cu SRU, cea mai mare investiţie publică din istorie făcută la Iaşi

Comentarii