VIDEO: Cine va conduce România după 2024. Previziunile unui cunoscut consultant

miercuri, 03 mai 2023, 18:39
2 MIN
 VIDEO: Cine va conduce România după 2024. Previziunile unui cunoscut consultant

Consultantul politic Cristian Andrei vorbeşte, la Newsweek Report, despre impactul asupra partidelor al rotativei guvernamentale în contextul anunţatei austerităţi bugetare, dar şi despre UDMR, USR, şi AUR în acest an pre-electoral. Consultantul Cristian Andrei, de la Agenţia de Rating Politic, a explicat la Newsweek Report ce se întâmplă pe scena politică în aceste zile şi care este impactul asupra partidelor în vederea alegerilor de anul viitor.

“Cred că Geoană, deşi comparaţia este strict din punct de vedere al sondajelor şi cifrelor, cred că este undeva aşa cum era Hillary Clinton. Hillary Clinton când a intrat în campania pe care a pierdut-o cu Donald Trump, a plecat de la încredere undeva la 80%, pentru că toată lumea o ştia, era, aşa, posterul din geam.

Şi apoi a intrat într-o campanie reală, o discuţie reală despre brand, despre ce are în spate, realizări sau nu, defecte şi aşa mai departe. Mi se pare că Mircea Geoană este acolo. El a reuşit aşa, distanţându-se de politică, să-şi recreeze un brand cum era pe vremuri. Îmi aduc aminte, în 2008, pe când era diplomatul care vine de undeva din afară şi coboară aşa, cu picioarele pe pământul României, dar când a intrat în campanie, a început să se erodeze.

A început să încaseze punctele negative ale PSD-ului din perioada respectivă şi aşa mai departe. E, cred, în aceeaşi situaţie. Nu spun că nu are şanse, dar această favorabilitate un pic mai ridicată faţă de alte persoane se datorează strict distanţării. La fel se întâmplă, de exemplu, şi cu Laura Codruţa Kovesi. Sunt persoane care sunt la distanţă de treburile curente. În secunda în care intri în politică oriunde, şi de aceea am dat exemplul cu Hillary, pentru că nu doar în România se întâmplă aşa, în momentul ăla vii cu picioarele pe pământ şi lumea te măsoară la propriu, altfel”, susţine Cristian Andrei.

Vezi mai multe pe newsweek.ro

 

Comentarii