VIDEO: Cum a fost testat podul suspendat peste Dunăre de la Brăila

marți, 13 iunie 2023, 13:38
2 MIN
 VIDEO: Cum a fost testat podul suspendat peste Dunăre de la Brăila

Podul suspendat peste Dunăre a fost supus, luni, testărilor statice şi dinamice, operaţiune pentru care s-au folosit 60 de camioane încărcate fiecare cu 40 tone de piatră şi care a avut loc în prezenţa secretarului de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Scrioşteanu. 

"S-a terminat partea de încărcare cu cele 60 de camioane care sunt folosite pentru testarea statică a acestui obiectiv, practic cel mai complex proiect de testare a unui pod care a fost vreodată în România şi pentru faptul că folosim două sisteme de măsurare şi de observare a evoluţiei podului în faza de încărcare. Se foloseşte inclusiv sistemul podului, sistem care este montat definitiv şi care va monitoriza post dare în trafic acest obiectiv; sunt 50 de senzori care sunt montaţi în toate punctele sensibile ale podului, inclusiv pe cablu, pe blocurile de ancoraj, şi măsoară tensiunile la care este supus acest pod. Bineînţeles, folosim şi verificarea clasică cu cele 4 staţii topo de mare precizie, care urmăresc evoluţia podului acum când este încărcat cu cele 2.400 de tone pe firul Tulcea – Brăila", a declarat Ionel Scrioşteanu.

Referitor la data la care Podul peste Dunăre va fi inaugurat, Scrioşteanu a precizat că "aşa cum a anunţat şi domnul viceprim-ministru Grindeanu, la sfârşitul lunii, în jurul datei de 27, acest obiectiv va fi dat în trafic, ceea ce se întâmplă astăzi este în cadrul acestui calendar de dare în trafic". "Mai sunt teste de efectuat zilele următoare, încă cinci teste statice, plus testul dinamic joi şi mai este de realizat partea de semnalizare rutieră verticală şi orizontală, la care se lucrează în acest moment, în paralel cu testarea obiectivului. În ceea ce priveşte drumurile care fac legătura cu podul, prima etapă, aşa cum a anunţat şi domnul viceprim-ministru, va fi dată în trafic odată cu podul, etapa a doua va fi finalizată până la sfârşitul anului", a completat Ionel Scrioşteanu.

Cititi mai multe detalii pe stiri.tvr.ro

Comentarii