VIDEO Fenomen ciudat în București: tramvaiele noi deraiează de pe șine și se ciocnesc între ele

miercuri, 21 iunie 2023, 07:00
2 MIN
 VIDEO Fenomen ciudat în București: tramvaiele noi deraiează de pe șine și se ciocnesc între ele

Accidentele se țin lanț de noile tramvaie Astra Imperio ale Primăriei Capitalei. Încă unul a deraiat pe linia 25. În imagini este suprins momentul în care tramvaiul iese de pe șine, în mers, și lovește un altul, care circula pe linia paralelă. De când au fost cumpărate, mai multe tramvaie Astra Imperio fie au deraiat, fie au luat foc.

Tramvaiul model Imperio, intrat pe șinele din București de anul acesta, și care circula pe linia 25, a deraiat într-o curbă pe Șoseaua Giurgiului, din sudul Bucureștiului. În imaginile surprinse de camera montată în exteriorul vehiculului se vede cum vagonul din spate se târăște pe lângă șine zeci de metri, lovește un indicator rutier și distruge bordura și spațiul verde dintre șine. În momentul în care trece pe lângă un tramvai care circula din sens opus, vagonul deraiat lovește în plin partea din spate a celuilalt tramvai, care circula pe linia 7. Traficul a fost blocat în zona de sud a Bucureștiului o oră și jumătate, iar cazul e investigat acum de o comisie a Societății de Transport București, mai ales că tramvaiul a fost serios avariat în urma incidentului.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că deraiarea este ''ciudată'' și ''neașteptată'', având în vedere că şinele au fost reabilitate la începutul anilor 2000. „Şinele de tramvai, acelea reabilitate la începutul anilor 2000, n-ar trebui să fie o problemă. Tocmai de aceea este ciudat incidentul care s-a petrecut acum cu deraierea Imperio. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat, pentru că este şi o condiţie contractuală ca tramvaiele noi Imperio, cumpărate pe bani europeni, să circule pe şine reabilitate”, a afirmat edilul.

E al doilea incident grav din transportul în comun din ultimele trei zile. În weekend, o șină de tramvai a străpuns podeaua unui autobuz, în apropiere de centrul orașului. Din fericire, în autobuz nu erau călători. Însă cazul a amintit de starea deploarabilă a șinelor de tramvai din Capitală, în unele regiuni nereabilitate de zeci de ani. Și angajații STB spun că fiecare cursă e o reală provocare. Conform datelor STB, în București sunt aproximativ 50 de kilometri de șină de tramvai cu vechime între 35 și 45 de ani care nu au fost niciodată reabilitate și care, conform expertizelor, sunt în stare de degradare avasantă și pun în pericol circulația.

Sursa: b365

Comentarii